Încă un nemţean iese din scenă pe uşa din spate! Şeful STS a demisionat!

Șeful STS, Ionel Vasilca (de loc din Săvineşti, Neamţ) și-a anunțat demisia printr-un comunicat de presă, anunta Agerpres. El și-a înaintat demisia președintelui Klaus Iohannis, după ce STS a fost acuzat de Poliție și de premierul Dăncilă că a ratat identificarea zonei din care Alexandra a sunat de trei ori la 112.

Vasilca arată în comunicat că ”demisia a fost înaintată pentru a nu afecta prestigiul instituției” și spune că nu are ”nici cea mai mică umbră de vinovăție” legată de funcționarea serviciului.

Administratia Prezidentiala a anunțat la scurt timp că președintele Klaus Iohannis ”a primit luni, 29 iulie a.c., demisia din funcția de director al Serviciului de Telecomunicații Speciale a domnului Ionel-Sorinel Vasilca. În cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc marți, 30 iulie, Președintele Klaus Iohannis va informa membrii Consiliului pentru a lua act de această demisie”.

Vasilca nu este primul nemţean care iese de pe o funcţie importantă în urma unui scandal hiper-mediatizat. Altul care a fost în aceeaşi situaţie e şi mai celebrul colonel de jandarmi Sebastian Cucoş, cel care conducea Jandarmeria la momentul 10 august, când mii de români au fost gazaţi şi au fost victimele unei represiuni brutale din partea trupelor aflate sub comanda nemţeanului. Acum, Cucoş este cercetat într-un dosar penal legat de acele evenimente.

Comunicatul integral al STS:

Doresc să vă informez că, începând cu data de 29 iulie 2019, am înaintat Președintelui României demisia mea din funcția de director al Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Fac precizarea că demisia nu a fost depusă ca urmare a existenței unei sincope, inadvertențe sau ca umare a celei mai mici umbre de vinovăție în exercitarea funcției de preluare și localizare a apelurilor de urgență 112 de către STS, a neglijenței mele în serviciu, a tratării superficiale sau a neasumării responsabilităților care privesc datoria mea și a tuturor angajaților de a garanta funcționarea continuă a serviciilor speciale, de cooperare și a celor pe linia 112.

Demisia a fost înaintată pentru a nu afecta prestigiul instituției.

General-locotenent ing. Ionel-Sorinel Vasilca

 

V.N.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns