Încă un fost jurnalist pus în cătușe! Pentru uciderea propriului tată!

„Un apel înregistrat la numărul unic de urgenţă 112, în zorii zilei de 14 mai 2019, anunţa comiterea unei infracţiuni de violenţă extremă, un omor săvîşit într-un imobil din comuna Bîra. Cel care a sunat, a relatat faptul că şi-a înjunghiat tatăl în mod repetat şi se pare că acesta a decedat în urma leziunilor suferite. La locul indicat, au mers anchetatorii de la Poliţia Roman, iar pentru că fapta s-a dovedit a fi cît se poate de adevărată, a fost solicitat şi un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ. În cauză se pare că autor ar fi Titi Robănescu” anunță Monitorul de Neamț.

În primii ani după Revoluție, Robănescu a fost jurnalist la Romanul Liber, o publicație săptămânală înființată de Sorin Ovidiu Vântu iar apoi a lucrat la Curentul și la Realitatea TV (entități media care i-au aparținut aceluiași SOV.

Robănescu are 49 de ani iar victima sa, propriul tată, avea 90 de ani.
Crima a avut loc pe fondul neînțelegerilor dintre cei doi, fiul criminal fiind suferind și de anumite afecțiuni psihice. După ce a revenit, în urmă cu câțiva ani, la casa părintească, acesta ar fi dat în patima băuturii și pe acest fond ar fi avut loc certuri tot mai dese între el și tatăl său.

După săvârșirea omorului, chiar agresorul ar fi sunat la 112. Bărbatul ar fi lovit de mai multe ori, cu sete, cu un cuțit de bucătărie. Acesta a fost reținut marți pentru săvârșirea infracțiunii de omor iar miercuri urmează a fi dus în fața judecătorului, cu propunere de arestare preventivă.

D.V.
foto – arhiva

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns