Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de primarul de Borlești, Vasile Puică împotriva sentinței Curții de Apel, confirmând astfel decizia primei instanțe care îl declarase că actul administrativ prin care A.N.I, îl declarase IN CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV este valid. Conform legii, imediat ce sentința definitivă și irevocabilă a ICCJ ajunge la Prefectură (fără motivare chiar), prefectul de Neamț trebuie să emită imediat ordin de demitere din funcție a primarului Puică.
Recurentul din dosar, adică Puică, se declară în continuare nevinovat și spune că, deocamdată, la cald, nu știe ce va face în continuare și că va aștepta să vadă ce vor face instituțiile statului.
Faptele:
-ieri, 11 septembrie 2019, ICCJ a judecat ultimul termen al procesului prin care Puică contesta sentința Curții de Apel (deci inclusiv decizia de CONFLICT DE INTERESE dată de A.N.I.).
Sentința e ca o lovitură imparabilă: „Soluție: Respingere recurs – Nefondat. Detalii soluţie: Respinge recursul formulat de reclamantul Puică Vasile împotriva Sentinţei civile nr. 49 din 24 martie 2017 a Curţii de Apel Bacău –Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 septembrie 2019″.
-24 martie 2017 – Curtea de Apel Bacău respingea acțiunea lui Vasile Puică prin care acesta contesta decizia A.N.I. prin care fusese declarat in CONFLICT DE INTERESE.
-aprilie 2016 – A.N.I. stabilea că Vasile Puică (la acel moment, viceprimar) este IN CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV deoarece „în perioada exercitării mandatului de consilier local (2012 – 2016) a participat, la data de 28 noiembrie 2013, la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Borleşti privind schimbarea din funcţie a viceprimarului şi alegerea sa în funcţia de viceprimar“
Mai jos, sentința pronunțată ieri de ICCJ:
De cealaltă parte, Vasile Puică se consideră în continuare nevinovat. În exclusivitate pentru Vestea, Puică a declarat că la termenul de ieri chiar a sesizat o anume doză de atitudine favorabilă din partea judecătorului care l-a întrebat pe reprezentantul A.N.I. dacă un ales trebuie să-și piardă mandatul „doar pentru atât”. Dând și o notă bună avocaților („am avut o apărare foarte bine pregătită”), Puică rămâne cu întrebarea de ce a fost el sancționat de A.N.I. în condițiile în care toți viceprimarii din România se votau pe ei înșiși, fapt devenit de-a lungul anilor un fel de cutumă administrativ-juridică?
Mai mult, Puică subliniază un alt detaliu care nu i se pare în regulă: „Sesizarea trimisă la A.N.I. era una anonimă și, conform legii, astfel de petiții neasumate nu trebuie luate de bune. Deci acea anonimă era din punctul meu de vedere nelegală dar cei de la A,N,I. nu au ținut cont de asta”.
Întrebat ce va face – sentința trebuie pusă de îndată în executare de Prefectură din moment ce la instituția din Neamț ajunge sentința – Puică nu a a dat un răspuns concret. Alți primari aflați în aceeași situație, chiar de la PSD (ex. Bîrgăuani, Agapia etc) au fost „beneficiarii” ordinelor de prefect – nemiloase dar legale – prin care au fost trimiși acasă. Și oricât ar fi de acuzată Daniela Soroceanu, prefectul de Neamț, că face jocurile PSD, în cazul sentinței de mai sus lucrurile sunt prea clare ca să fie marjă de joc politico-juridic, așa că singura soluție pentru Puică pentru a nu pleca din Primărie este să facă cărțile pentru funcția de consilier personal al viceprimarului cu atribuții de primar.
Ar mai putea fi și o altă variantă: cineva din Prefectură să citească toate aceste sentințe și decizii în mod retroactiv, să ajungă la decizia ANI de acum câțiva ani pe care să o interpreteze în spiritul Codului Administrativ actual, mai permisiv, prin prevedere expresă, cu privire la votul dat pentru propria persoană de către viceprimari. Dar conform principiului „doi juriști, trei păreri”, rămâne de văzut care va fi decizia Prefecturii…
D.V.