In intersecţia de la Girov, viaţa are prioritate deşi nu s-a schimbat nimic

      12637414_459166547600060_936909648_o

           Intersecția de la Girov, cea în care de-a lungul timpului s-au produs numeroase accidente soldate cu victime, rămâne ca şi până acum. Adică prost indicatorizată şi prost semnalizată, cu acelaşi grad ridicat de risc în producerea unor evenimente rutiere grave.

           Ca o ironie, înainte cu aproximativ 300 de metri de vestita intersecție, este montat un panou verde fluorescent, extrem de vizibil, pe care scrie „STOP ACCIDENTELOR. VIATA ARE PRIORITATE” Mesajul se vrea a fi adresat conducătorilor auto, dar, în contextul dat, ar putea mai degrabă să fie îndreptat spre neputința autorităților de a reglementa traficul într-o intersecție, în aşa fel, încât locul să nu mai fie un pericol public.

12630696_459166517600063_1206699599_o

          Spre sfârşitul anului trecut, după ce au avut loc mai multe tamponări într-un interval scurt de timp, Constantin Iacoban, fostul preşedinte al Consiliului Județean Neamț pana mai ieri, era pozat în timp ce se plimba țanțoş prin intersecție şi ne anunța cu emfază, că va face şi va drege, în aşa fel încât nu vom mai vedea niciun accident, spunând că există soluții eficiente şi deja s-a făcut un raport către Poliția Rutieră, care după atâtea acțiuni de prevenire, habar nu avea de pericolul din locul respectiv. Iată că au trecut mai bine de trei luni şi viața tot nu are prioritate pe drumul național care leagă Piatra-Neamț de Roman.

         Până la următorul accident urmat de un comunicat sec de la rutieră, de genul „şoferul nu a adaptat viteza”, rămânem cu speranța, că măcar din inerția campaniei electorale ce va urma, să se schimbe ceva la Girov.

         Ionuț CORFU

2 thoughts on “In intersecţia de la Girov, viaţa are prioritate deşi nu s-a schimbat nimic

  1. Ooo, dar ce avem noi aici? O noua semnatura, Ionut Corfu! Bravo, cred ca e un lucru bun pentru Vestea si pentru noi cititorii fideli. Domnul Corfu e un jurnalist care se implica si adaugat si experientei si preferintei pentru subiecte vii, de impact ale dlui Vinca trebuie ca rezultatul sa fie unul bun! Succes!

Lasă un răspuns