IN-CRE-DI-BIL! Consilierul liberal INFRACTOR este MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE al Seminarului Teologic!

„Somnul rațiunii naște monștri”, spune o expresie consacrată a pictorului Francisco de Goya – la 2 zile după ce Vestea a făcut publică informația (altfel ținută dosită) că un consilier local (PNL) din Consiliul Local Piatra Neamț a primit de aproape un an pedeapsa de 8 luni de închisoare (cu 2 ani termen de încercare), respectivul nu a făcut minimul gest de onoare de a-și da demisia din CL dar, mai mult, cetățenii din Piatra Neamț și cititorii Vestea din întreg județul ne semnalează alte și alte detalii și efecte absolut incredibile ale acestui caz.

Reamintim: Adrian Olariu este ceea ce și popular și juridic se numește INFRACTOR (adică cel care a săvârșit o infracțiune), calitate certificată de instanța de judecată care i-a aplicat o pedeapsă în urma unui proces judecat prin procedura de judecată simplificată în cazul recunoașterii vinovăției (adică inculpatul și-a recunoscut fapta și a cerut chiar el această procedură).

Ei bine, un ales local care comite o faptă penală cu intenție chiar în interiorul mandatului respectiv (ales în iunie 2016, fapta penală comisă în septembrie 2017), care are mai întâi calitatea de inculpat și apoi de INFRACTOR certificat de instanța de judecată (Hotărârea 478/25.05.2018) este în continuare – la aproape un an de la sentința instanței – membru în Consiliile de Administrație a două unități școlare din Piatra Neamț. Mai exact, e vorba de două CA-uri de la două cunoscute licee din Piatra Neamț, Liceul Teologic Sfinții Împărați Constantin  și Elena (Seminarul Teologic, cum i se mai spune) și Liceul cu Program Sportiv.

Nu, nu este vorba de vreo conspirație a Statului Paralel sau a dușmanilor politici ci informația respectivă se regăsește inclusiv pe siteul Primăriei Piatra Neamț, în raportul de activitate depus la începutul anului de către Olariu în care acesta explică cum a trudit el pentru binele comunității din Piatra Neamț.

Ca să nu fie vorbe de scoatere din context sau de pixel albastru, poftiți tot raportul cu prodigioasa activitate administrativă a „onorabilului” ales local (cu ghilimele c[ e vorba totu;i de un INFRACTOR):

Trecem peste formularea cam perpendiculară cu Limba Română (poate erau, totuși, probleme ale școlilor iar rezolvările țineau de competența administrației publice locale) și remarcăm că în acest jurnal sunt prezentate ca mărețe realizări participarea la Zilele Orașului (consilierii locali nu fac parte din executiv, deci nu pot avea responsabilități pe linie de organizare, deci prezența unui ales local este fix ca a unui spectator oarecare) sau la „sărbători de iarnă” sau la „depuneri de coroane”. De-a dreptul înălțător și sublim, nu?

Lăsând deoparte raportul alesului local, informația că este – cu maxim tupeu! – membru în CA-uri de la unitățile de învățământ este confirmată, cel puțin în Cazul Liceului Teologic, confirmată și din alte surse, independente și deschise:

Ei bine, din nou omitem raportul colosal al lui Olariu și mergem la Legea Educației ca să aflăm ce este Consiliul de Administrație al unei unități școlare de stat…

… dar mai ales ce atribuții are acest Consiliu de Administrație. Sfat preventiv pentru cei care nu au legătură directă cu Educația:

Deci acest CA este un fel de Parlament și Guvern al unei unități școlare care stabilește și votează (inclusiv la propunerea Directorului sau a Consiliului Profesoral) buget, execuție bugetară, curricula școlară, planul de încadrare cu personal didactic și nedidactic, dezvoltarea instituției, comisii și rezultate de concurs și chiar sancțiunile aplicate personalului. Deci acest CA este – conform legii – MARELE ȘEF din școli și licee. Forul care taie și spânzură, la figurat, evident.

Iar Consiliul Local și echipa (gașca) care conduce acum administrația din Piatra Neamț menține în funcție, în 2 CA-uri, ca model suprem pentru cadrele didactice (și indirect pentru elevii acelor unități de învățământ) UN INFRACTOR confirmat de instanță. E clar, primarul Dragoș Chitic (cel care l-a propus pe Olariu pe lista de la alegeri și care până nu demult a fost președinte al organizației politice locale) și PNL Piatra Neamț merită maxime felicitări pentru o asemenea situație care, repetăm, trenează de aproape un an, de la Hotărârea dată de instanță în mai 2018.

Ca un detaliu – numai la Liceul Teologic lucrează peste 50 de cadre didactice sau angajați ca personal nedidactic sau auxiliar. Cum este ca toți aceștia să știe că dacă ei comit o posibilă abatere disciplinară, sancțiunea împotriva lor este aprobată de un ins care e consilier local dar are și patalama de INFRACTOR?
Mai mult, aceeași unitate școlară este astăzi rezultatul fuziunii dintre Seminar (dedicat exclusiv elevilor din clasele 9-12) cu fosta Scoala Generala nr 1. Practic, consilierul INFRACTOR este un model nu numai pentru liceeni ci si pentru elevii din clasele gimnaziale și din clasele primare, inclusiv pentru cei din Clasa 0.

În concluzie: și de ce nu ar fi Olariu un model? Atâta timp cât gestul de onoare al unei demisii nu a fost făcut în acest an de zile, atâta timp cât PNL Piatra Neamț îl ține și în funcția de consilier local dar și în cea de președinte TNL Piatra Neamț (model și acolo, nu?, pentru tinerii liberali pietreni), Olariu este, dincolo de propria persoană, exemplul viu și de succes al dublului standard în politica românească. PNL-ul arată de zor cu mâna spre infractorii din alte partide în timp ce în propria curte are un infractor care a comis fapta chiar în timpul acestui mandat.

Despre fapta sa, cu ceva detalii suplimentare, vom scrie într-un articol viitor. Pentru că tocmai ne-au mai parvenit ceva informații…

Până atunci, să nu uităm că pentru o ședință extraordinară pe lună, „onorabilul” ales local PNL încasează, net, peste 1000 de lei. La Zilele Orașului și alte serbări și pomelnice participă gratis. Vrednic este!…

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns