Imagine WOW! Primar PSD bine cotat, în fotografie cu șeful PNL Neamț!

O imagine cât o mie de cuvinte: primarul de Tîrgu Neamț, Daniel Harpa, încadrat de deputatul Mugur Cozmanciuc (șeful PNL Neamț) și de prefectul George Lazăr (repreyentantul în teritoriu al Guvernului PSD). Și dacă altădată prefectureasa PSD (Daniela Soroceanu) se ducea cu scandal peste primarii din alte partide, mesajul postat pe net de liderul echipei liberale de la Neamț arată, de asta dată, cu totul altceva.

<<Azi am avut plăcerea să fiu invitat de domnul Primar Harpa la o întâlnire de lucru în frumoasa comunitate Târgu Neamț.
Apreciez echilibrul de care dă dovadă si sunt convins că va da dovada înțelepciune și pe viitor pentru ca cele mai bune decizii sa fie promovate la nivel de comunitate. 

Spre deosebire de un alt om care plânge pe la colturi, domnul Harpa a dat dovadă de echilibru si o dorință de a afișa NORMALITATEA in judet>>, spune Mugur Cozmanciuc.
Și deși nu îi scrie numele lui Ionel Arsene (președintele PSD Neamț), este clar că referirea lui Cozmanciuc la „un alt om care plânge pe la colțuri” îl vizează pe respectivul…

Primarul PSD Daniel Harpa este unul dintre edilii social-democrați nemțeni bine cotați în sondajele care se fac în această perioadă. De fapt, PSD mai are la Neamț doar doi primari de orașe, pe Harpa la Tg. Neamț și pe Nicolae Sălăgean la Bicaz.
Însă în timp ce Sălăgean doar printr-o uriașă minune ar mai putea câștiga un tur de alegeri locale, Harpa e bine cotat, atât pentru că a schimbat mult în bine fața orașului Tg. Neamț în cele două mandate cât și pentru că mesajele sale au vizat preponderent zona administrativă și nu pe cea politică (deși este președinte executiv al organizației PSD Neamț).
Ba, în unele cercuri din PSD Neamț este văzut drept profilul ideal de lider județean Neamț, numele lui fiind luat în calcul ca potențial președinte PSD Neamț dacă Ionel Arsene s-ar retrage din funcție sau s-ar întâmpla altceva…

D.V.

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Imagine WOW! Primar PSD bine cotat, în fotografie cu șeful PNL Neamț!

  1. E minunat!Probabil, dl. militian pensionar Harpa nu se mai regaseste in PSD!

  2. i-au aplicat una dupa ceafa candidatului pnl la primaria tg.neamt….doar daca candidatul nu e in imagine!!!

Lasă un răspuns