Idei de vacanță / Dacă e joi, e Şerban Strătilă…

Fiindcă anul trecut nu am reușit să merg decât 5 zile în concediu la Mamaia, zilele trecute, împreună cu familia și prietenii, analizam tot felul de variante pentru concediul din vara lui 2017.Având cu toții un program destul de încărcat, ne-a venit destul de greu să ne decidem asupra tipului de concediu –de relaxare ori combinat cu circuite- , dar și asupra destinației.

Unii dintre noi ar dori un concediu liniștit, la mare (de exemplu în Thasos) , dar au existat și alte propuneri :litoralul românesc, sudul Italiei ori alte zone din Grecia.Tocmai când eram mai încurcat, mi-a venit un ajutor neașteptat- nu de la o agenție de turism, ci de la o televiziune națională care a prezentat pe larg periplele exotice și nu numai ale unor familii de afaceriști și bugetari cu venituri consistente.

Am descoperit astfel, odată cu milioane de telespectatori, plajele mirifice ale insulelor Seychelles cu peisajele desprinse parcă din povestea lui Robinson Crusoe.Fiind curios și invidios în același timp pe fericiții care au petrecut clipe de vis în acea adevărată „Lagună albastră” (Brooke Shields și Christopher Atkins, 1980) , am cercetat pe un site de rezervări turistice condițiile financiare ale unui asemenea răsfăț.

Am aflat că pentru o săptămână de vis  (4-11 februarie) petrecută la „locul faptei”- „Hilton Seychelles Northolme Resort&Spa”,un cuplu fericit ar plăti fix 3.438,75 Euro.Evident, o sumă de nimic pentru un multimilionar și una accesibilă pentru o familie de bugetari care câștigă mii de euro lunar.Totuși, trebuie să spun că distinșii turiști au dat dovadă de cumpătare, fiindcă ar fi putut alege destul de lesne  „Four Seasons Resort Seychelles”, unde aceeași săptămână costă 10.640 euro de cuplu (cu mic dejun inclus).

Fiindcă, in definitiv, zborul costă doar cca 1.000 euro de persoană, m-am gândit că ar fi de interes  pentru alte cupluri celebre de bugetari și oameni de afaceri și niște locații ceva mai accesibile, cum ar fi „Coco del Mar Hotel and Black Parrot Suites” la 1934 euro camera dublă sau, de ce nu, „Petit Amour Villa” la doar 3.500 euro /sejur.

Fiindcă periplul turistic al vedetelor serialului de dezvăluiri ne-a adus și mai aproape, în Toscana, am făcut o scurtă cercetare asupra ofertei turistice din zona Siena.Din păcate nu am găsit informații despre costul unei săptămâni de relaxare la „Locanda del`Amoroso” (dacă am reținut bine numele), dar pot să vă spun că în luna mai puteți petrece o săptămână de relaxare la „Castello di Velona”  pentru 2479 euro.Sunt și variante mult mai rezonabile, la 670-750 euro, deci mă găndesc serios că aș putea propune prietenilor mei și o mini-vacanță în Toscana.

Acum , după ce v-am purtat într-o călătorie imaginară prin insulele exotice ale Oceanului Indian și pe dealurile pitorești ale Toscanei, trebuie să revin la dura și friguroasa realitate de pe plaiurile natale.

Nu de alta, dar nu-mi dă pace o întrebare  în contextul potopului de lapte și miere anunțat să se reverse mai cu seamă asupra bugetarilor: cum își permite statul român să fie atât de generos cu persoane care între două șuete și trei întâlniri de taină abia au timp să facă câteva concedii exotice împreună cu familia?!

Şerban STRĂTILĂ

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns