I-au tăiat banii pentru autopremierea nesimțită! Vot de blam al consilierilor județeni pentru directorul Paisa de la DJTS!

Gest cu valoare de vot de blam în ședința Consiliului Județean de ieri unde toți consilierii prezenți au votat amendamentul prin care s-a propus diminuarea cu 1.500 lei a sumei alocate pentru DJTS, pentru premierea sportivilor. Amendamentul a fost propus de consilierul județean PNL Mihaela Isciuc care a motivat diminuarea sumei (inițial de 60.000 lei) tocmai prin corectitudinea de a opri fix banii cu care urma să se autopremieze ca sportiv chiar directorul DJTS (instituția care organizează evenimentul), Ghoerghe Paisa.

<<Mi se pare de bun augur ca cei 1.500 de lei cu care se auto-premiază directorul Direcției de Tineret și Sport să rămână în bugetul județului. Să rămână doar 58.500 lei ca sumă alocată. Consider că sportivii sunt mai puțin premiați decât domnul director>>, a spus în plenul ședinței consilierul liberal care a propus amendamentul. Iar consilierii prezenți, toți – de la PNL, PSD, ALDE, PMP – au votat în deplină unanimitate și proiectul final, corectat prin respectiva intervenție.

Suma tăiată ieri nu e una mare, e vorba de doar 1500 lei, dar motivarea amendamentului, cu trimitere directă la „autopremierea nesimțită” (cum o denumea un consilier județean într-o pauză a ședinței) este o palmă clară care arată că toți consilierii județeni au considerat demersul lui Paisa ca fiind unul total imoral. Exact ce sugera și articolul apărut în urmă cu două zile în Vestea (Directorul DJTS se premiază singur cu 1.500 lei! 60.000 lei pentru Gala Sportului (Proiect HCJ))

La ora la care Isciuc puncta faptul că Paisa propunea autopremierea lui cu o sumă mai mare decât cea destinată altor sportivi, directorul DJTS nu era în ședința respectivă și nici vreun reprezentant al instituției sale, deși așa ar fi fost civilizat, când ceri bani de la CJ să fii acolo, să poți răspunde unor eventuale întrebări. Culmea e că Paisa era la doar câțiva metri, în altă sală din Palatul Administrativ, acolo unde noul prefect depunea jurământul. O garanție de imagine probabil cum că directorul DJTS e pregătit ca, de acum înainte, să aplice politicile Guvernului Orban în teritoriu…

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns