Hram la Biserica Preotului Doro Ciucanu! Cruce și har la Cotu Vameș… Album FOTO

Zi cu multiplă rezonanță ortodoxă ieri la Parohia Cotu Vameș 2, unde slujește preotul Mario-Doro Ciucanu, a treia zi de Paști ortodox fiind dublată de sărbătorirea celui de-al doilea hram al așezământului, Sfântul Efrem cel Nou.

Biserica Cotu Vameș 2, vedere aeriană

Enoriașii micuței dar inimoasei parohii (are cuprinde puțin peste 200 de familii) și preoții slujitori s-au rugat împreună, după amiaza, sub cerul liber, la umbra zidurilor bisericii care are o vechime de circa 160 de ani.

Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, părintele Ciucanu avându-i alături de el pe Preot Munteanu Dragoș-Alexandru (Consilier Eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului), Preot Segneanu Constantin ((Parohia Miron Costin), Preot Moldovanu Ciprian (Parohia Chilii, comuna Valea Ursului), Preot Cojocarescu Liviu-Constantin (Parohia Gâdinți), Preot Ivan Marian (Slujitor la Capela Centrului de Servicii Sociale „Romanițal”- Roman), Preot Levărdă Vasile (slujitor în Grecia).

Și, în afară de enoriașii din parohie, la acest eveniment important pentru viața acestei comunități religioase au participat și reprezentanți ai autorităților locale din comuna Horia, din care face parte satul Cotu Vameș (primar, viceprimar, consilieri locali), prieteni ai parohiei, mai ales din zona Roman, inclusiv deputata Oana Bulai.

Biserica Cotu Vameș 2, vedere aeriană (2)

În predica de la finalul slujbei, preotul Munteanu a făcut o interesantă comparație între sărbătoarea propriu-zisă a Paștilor și „sărbătoarea din post”, gândul și sufletul lucrează parcă mai temeinic spre fapte bune și mântuire și, fără a da detalii, a spus că urmează în curând o surpriză plăcută pentru enoriașii de la Cotu Vameș 2 și pentru preotul paroh. „Haine noi pentru biserică”, a spus, oarecum misterios, preotul Munteanu.

Părintele Ciucanu nu a reușit să-și ascundă emoția bucuriei de a avea în curtea lăcașului așa frumoasă adunare și, în cuvîntul de final, a repetat aproape obsesiv două cuvinte: „Dumnezeu” și „oameni”.
El slujește la Cotu Vameș de 6 ani, anterior fiind Diacon la Biserica Sf. Paraschiva din Piatra Neamț. A lucrat, de asemenea, la Mitropolia Moldovei și este și acum Inspector al Centrului de Pelerinaje „Meteora” de la Arhiepiscopia Romanului si Bacaului.

Daniel Vinca

Lasă un răspuns