Hoție la Kaufland Târgu Neamț! Diferență de 20% între prețul de la raft și cel de la casa de marcat!

Cu 6,19 lei din 30,97 lei – cu atât te fură Kaufland Tîrgu Neamț (recent deschis), la un singur produs dacă nu ești atent și dacă nu ai altceva mai bun de făcut decât să spui „hoție” la nu mai puțin de 4 angajate care dau din umeri, mai par și deranjate de situație (de parcă e vina clientului) și dau vina pe „sistem”, adică pe managementul supermarketului și al firmei.
Cei 6,19 lei de mai sus nu sunt un capăt de țară dar reprezintă diferența dintre produsul cumpărat conform prețului de la raft (cârnați de vară, 15,19 lei/kg) și ce marchează casa de marcat (18.99 lei). Și cum clientul nostru a cumpărat mai bine de 1,6 kg de produs, diferența de 3,80 lei per kilogram a ajuns, real, la 6,19 lei FURAȚI din buzunarul său, cu bon, de către Kaufland. Adică 20 la sută la un singur produs!
Și pentru ca hoția să fie și mai evidentă, prețul incorect a trecut prin două case de marcat, și cea finală (unde faci plata) dar și cea de la vitrina de carne cu vânzare asistată (unde ți se cântărește produsul).

Faptele și probele

Vineri, 23 ianuarie 2021, seara (după ora 18), clientul nostru intră în supermarketul kaufland din Tîrgu Neamț. Printre alte produse, vrea să ia și niște cârnați cruzi. La raft era un sortiment mai ieftin (care părea fabricat dintr-un soi de pastă incertă) și produsul „cârnați de vară”. Păreau mai țărănești, „mai cu carne”. De la prețul inițial de 18,99 lei, acum erau cu preț redus de 15,19 lei (li se apropia perioada de expirare).


Cere să i se pună câteva bucăți, vânzătoarea așează bucățile în pungă, o cântărește și îi dă punga. Clientul se uită la eticheta de pe pungă și remarcă faptul că repul pe kilogram nu e cel de pe etichetă ci cel umflat și o întreabă pe vânzătoare de ce. Senină, aceasta îi spune abia acum că are ea o problemă la casa de marcat de la vitrina asistată dar „corectează fetele de la casele de marcat de la ieșire, ele știu treaba asta”.


OK, dacă ditamai supermarketul deschis acum câteva zile are o problemă cu casele de marcat de la vitrina asistată, poți să zici ceva? Clientul ajunge la una din casele de marcat de la ieșire, are un coș întreg de cumpărături, nu urmărește ce și cum marchează doamna respectivă, fiind ocupat să pună produsele în sacoșe. Mizează omul pe buna credință a firmei și angajaților și își ia țeapă pentru că în momentul în care verifică bonul așa, într-o doară, vede că i s-au luat bani tot cu prețul umflat față de cel de la raft.


Se oprește omul la punctul de informații. Unde stă vreo 10 minute după ce prima replică a primei angajate a fost la modul „a, și dumneavoastră vreți diferența?”. Femeia părea cam deranjată și fără chef astfel că toată operațiunea realizată de ea și o altă colegă (citit bonul, calculat diferența, scris cu pixul pe bon, dat înapoi banii FURAȚI cu casele de marcat) a durat vreo 10-12 minute. Prin peretele de plastic, omul a tot încercat să spună că practica respectivă este o hoție, că acest management este unul ilegal, dar cele două angajate îl cam ignorau (se vede pe camere) și nu au făcut nicio secundă gestul de a anunța conducerea magazinului sau raionul respectiv sau compartimentul IT să introducă prețul corect în casele de marcat.
Altfel spus, la vedere era un sistem care merge pe ideea că dacă se prinde clientul îi dăm banii, dacă nu se prinde clientul îl jefuim cu bon, pe față!.

Este retorică întrebarea ce ar păți un magazinaș din colțul blocului dacă ar face așa ceva, câte plutoane de inspectori și „amendatori” ar da buzna și i-ar da amenzi de l-ar băga în faliment. Pentru că amărâtul cu magazinașul mic nu are asigurată protecția pe care instituțiile statului o oferă, la vedere sau altfel, acestor supermarketuri în spatele cărora se află multinaționale puternice.

Concluzia: când mergeți la supermarketuri (Kaufland sau altele) verificați bine prețurile și bonurile, băieții ăștia vă fură cu tupeu, cu nesimțire!

Daniel Vinca

Nota Bene – Am cerut un punct de vedere și de la Kaufland România. Nu l-am primit încă. Probabil șefii români ai firmei multinaționale nu asigură permanența în week-end.

 

2 thoughts on “Hoție la Kaufland Târgu Neamț! Diferență de 20% între prețul de la raft și cel de la casa de marcat!

  1. Lăsați că nici cu Lidălul nu mie ruşine la furat…
    Am platit 4 produse în loc de 3.

  2. Am pățit și eu cu spata de porc. Sfătuesc pe toată lumea să evite locația !

Lasă un răspuns