Cum avea de gând să spargă un magazine din comuna Mărgineni şi-a dat seama că îi trebuie maşină şi şofer, neavând nici una nici alta şi nici permis de conducere. Dar s-a descurcat: a furat o maşină din comuna Dochia apoi a furat ce avea de furat şi de la magazinul din Mărgineni.
Savuroasa poveste – terminată nu cu hapy-end ci cu dosar penal – e relatată de Biroul de Presă a Poliţiei Neamţ: “În mai puțin de 24 de ore, polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Dochia și Mărgineni, în urma cercetărilor efectuate ca urmare a sesizării privind furtul unui autoturism de pe raza localității Dochia, precum și a mai multor produse dintr-un magazin din comuna Mărgineni, au depistat în flagrant un bărbat de 46 de ani, în timp ce acesta transporta la domiciliul său bunurile sustrase, asupra sa fiind găsită şi cheia autoturismului furat. Acesta a condus organele de poliţie în comuna Făurei, în locul în care a abandonat autoturismul sustras, pe care-l avariase şi pe care l-ar fi folosit la comiterea furtului din magazin. În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit că bărbatul a condus autoturismul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.
Prejudiciul în valoare de aproximativ 35000 lei a fost recuperat totalitate, fiind restituit persoanelor vătămate.
În cauză bărbatul a fost reținut de către polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, pe bază de ordonanță, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, furt în scop de folosinţă şi conducere unui vehicul fără permis de conducere, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunerea de arestare preventivă”.
vestea.net