„Hai la hora mare!” – acesta a fost îndemnul orchestrei pentru participanții la sărbătorirea femeilor din Poliția Neamț, acum 3 zile și oamenii s-au prins în horă. Mai mult femei decât bărbați, pentru că alături de cele circa 200 de polițiste din IPJ Neamț se aflau doar câțiva polițiști-bărbați, cei cu funcții de conducere.
Petrecerea a fost organizată de IPJ și de sindicate din instituție iar Parlamentul României a fost reprezentat de senatorul Emilia Arcan (care este și președintele OFSD Neamț).
Mesajul senatoarei Arcan pentru polițistele nemțene a fost unul nu doar de solidaritate ci și de încurajare a polițistelor să acceadă spre cât mai multe funcții de conducere: „În ultimii ani am avut bucuria de a petrece ziua de 8 martie alături de unele dintre cele mai importante ființe în viața comunității, cele mai frumoase și puternice! Invitația făcută de către comisarul șef Paul Tablan, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, m-a onorat și mi-a dat o nouă ocazie de a petrece această zi specială alături de minunatele sale colege. Împreună cu peste 200 de polițiste din Neamț, într-o atmosferă deosebită, ne-am bucurat de ziua celei mai speciale ființe de pe pământ! Sunteți minunate, doamnelor polițiste! Am spus asta mereu, iar dumneavoastră, prin natura profesiei, demonstrați definitiv că femeia este o forță! Sunteți cele care asigurați siguranța cetățenilor și respectarea legii, sunteți mame, soții, iubite, fiice și surori! Sunteți cele ce dați viață și apărați viața! Sunteți etalonul femeii din mileniul III! Sunt mândră să vă cunosc, sunt bucuroasă că am avut o nouă ocazie de a fi în mijlocul dumneavoastră într-un moment special al anului, un moment dedicat femeii, și ca de fiecare dată, îl felicit pe domnul comisar șef Paul Tablan pentru colegele frumoase și profesioniste pe care le are în instituția pe care o conduce! Felicită dragi polițiste nemțene! Să vă bucurați de satisfacții profesionale și personale, să aveți doar misiuni reușite și nu uitați că trăim timpuri în care femeia este în continuă creștere a anvergurii profesionale!
La multe primăveri frumoase!”.
Printre cele 200 de poli’iste paerticipante au fost și unele care prin natura funcției au mai mult activitate de birou dar au fost foarte multe și care au activitate preponderent în teren, luptând zi de zi cu infractorii, fiind expuse acelorași riscuri ca și colegii lor bărbații.
D.V.
Sunt sigur ca domnisoarele din fotografii au fost angajate numai pe criterii de competenta!
Pai evident!