Hopşa (PNL) anunţă: Judeţul Neamţ, pe locul 4 pe ţară la rectificarea bugetară făcută de Guvernul Cioloş

12742161_187860111581452_1122507193672873846_nJudeţul Neamţ a primit a patra sumă ca mărime la rectificarea bugetară pentru echilibrarea bugetelor locale realizată de către Guvernul Cioloş. Suma primită de Neamţ, de 35.534.000 lei este anunţată de Florin Hopşa, liderul grupului PNL din CJ Neamţ care prezintă şi anexa la Hotărârea de Guvern, cu sumele distribuite pe toate cele 41 de judeţe.

15193591_335808783453250_4750193345786441279_nHopşa punctează faptul că plasarea în top a judeţului Neamţ se datorează demersurilor făcute la Guvern de către consilierii liberali judeţeni: „Guvernul Cioloș a alocat una dintre cele mai mari sume județului Neamț în vederea echilibrării bugetelor locale pe anul 2016. În urma prezentării situației, către Executiv, de către echipa consilierilor județeni liberali au fost alocați județului Neamț 35.534.000 de lei, mai mulți decât județelor Botoșani, Vaslui și altele. Sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată vor fi alocate primăriilor din județul Neamț la prima ședință a Consiliului Județean în urma unei analize, care va respecta următoarele criterii: populaţie, suprafaţa din intravilanul unităţii administrativ-teritoriale şi capacitatea financiară a unităţii administrativ-teritoriale
Alături de colegii mei liberali, din poziția de consilieri județeni, vom continua să fim atenți la nevoile edililor și ale comunităților locale ca să facem tot ce ne stă în atribuții pentru a rezolva problemele așa cum a fost și în cazul de față. Vom mai avea în vedere să facem apel ca Ministerul Dezvoltării să deconteze lucrările care au fost făcute pentru dezvoltarea comunităților locale. Totodată, ne-am preocupat și o vom face în continuare ca proiectul Neamț 2020, prin care județul nostru se va dezvolta, să fie o prioritate”.

V.N. / ADV

cop-pnl

One thought on “Hopşa (PNL) anunţă: Judeţul Neamţ, pe locul 4 pe ţară la rectificarea bugetară făcută de Guvernul Cioloş

Lasă un răspuns