HCL cu stimulentul pentru mamele care nasc, blocat de Secretarul Primăriei! Reacție fermă de la PSD!

Hotărârea de Consiliu Local prin care mamele din Piatra Neamț ar fi urmat să primească stimulente la nașterea copiilor este blocată în acest moment la Prefectură, secretarul UAT-ului refuzând să contrasemneze HCL-ul și, făcând, probabil, și obiecțiuni.
Secretarul Dragoș Ștefan anunțase de fapt din ședința de CL că el nu vede cu ochi buni acest proiect, argumentând că ar fi vorba de o intruziune a unei autorități inferioare (CL) peste activitatea legislativă a unor autorități superioare (parlament sau Guvern). Respectivul secretar aducea ca argumente o lege care nu mai este valid și un proiect de act normativ aflat în ciornă (draft).
La acel moment, proiectul – care fusese propus de consilierii locali PSD – a fost votat la unison de TOȚI consilierii locali, inclusiv de cei PNL-USR care inițial, îl combătuseră, acuzându-i pe PSD-iști de populism.

În acest moment, al blocajului generat de secretar, reacția PSD Piatra Neamț nu a întârziat să apară. Printr-un comunicat postat aseară pe facebook (pentru PSD Neamț, instituția Comunicatului de Presă a devenit futilă de ceva vreme), Florentina Moise (președinte PSD Piatra Neamț) îl acuză pe secretarul Dragoș Ștefan că blochează abuziv HCL-ul respectiv și pe primarul Andrei Carabelea de duplicitate.

<Doamne, încotro ne îndreaptăm?
Proiectul trecut prin votul Consiliului Local, prin care am reușit să obțin pentru mamele din Piatra Neamț fonduri care să le parvină la nașterea primului sau a următorilor copii, a fost blocat de secretarul Primăriei!
Asta a putut face PNL și acoliții săi, acum, căci la vot nu s-au putut opune!
Sunt indignată de toată mizeria umană care zace în acești oameni!
Pentru a nu-și asuma răspunderea privind legalitatea, deși totul e legal, și pentru că acest secretar se teme de primarul care a demonstrat de mai multe ori ura față de pietreni, au trimis de la Primărie proiectul la Prefectură! Jenant și penibil, să arunci pisica!
Iubiți pietreni, am jurat că voi face totul respectând legea și interesul cetățeanului! Așa am procedat și când am inițiat acest proiect… Dar este prea multă ură si orgolii politice puse inaintea intereselor cetatenilor .
Noi vom lupta pentru drepturile care vi se cuvin pentru că vă respectam votul pe care ni l-ați încredințat!>, spune Florentina Moise.

Dincolo de abordările taberelor politice, merită un pic de atenție și minimă analiză acel motiv invocat de secretar: că, prin proiectul respectiv, CL și-ar aroga atribuții aflate în zona altor instituții, reglementate de acestea.
Două sunt observațiile pe care Vestea le face acum:
1.Dragoș Ștefan spunea că a fost o lege (abrogată între timp) dar e și un act normativ al Guvernului, aflat în dezbatere publică. Pe românește dar și juridic, secretarul invoca un act normativ „decedat” și altul aflat „în chinurile facerii”. Practic, secretarul își auto-demola singur argumentația, recunoscând că în acest moment, real, pe tematica respectivă este vid legislativ.
2.Suprapunerea de atribuții local/central. Invocarea acestui argument de către secretarul UAT pare desprinsă dintr-un film care nu are nicio legătură cu realitatea administrativă pietreană, atât în teorie cât și în practică.


Primul exemplu: ordinea publică. Este vorba de un domeniu asigurat atât de structuri care țin de ministere (Poliție, Jandarmerie) cât și de autoritatea locală (Poliția Locală). Și da, Poliția Locală funcționează în baza unei legi dar, de asemenea, există o sumedenie de reglementări locale (HCL-uri) care ghidonează activitatea acestei instituții.

Al doilea exemplu ține de un alt caz, consumat în aceeași ședință de CL în care a fost votat acest stimulent pentru mamele care nasc. Un alt proiect de pe ordinea de zi a fost celebrul Regulament de curățenie din Piatra Neamț. Secretarul nu a anunțat la punctul respectiv că ar avea obiecții de legalitate generate de problema supra-reglementării în condițiile în care proiectul de Regulament (votat) este plin de astfel de exemple, adică de abordări care țin de atribuțiile Parlamentului/Guvernului sau de paragrafe care copiază reglementări deja existente.
Vom menționa doar un detaliu, cel referitor la interdicția sacrificării animalelor vii pe terenurile publice. O simplă căutare în legislația actuală, l-ar fi lămurit pe secretarul UAT Piatra Neamț că:

a.Nu e treaba Primăriei și a CL acest subiect, ci al DSV.
b.Această interdicție este deja și demult reglementată de legi și chiar de ordine ale Ministrului Mediului.

Deși respectiva prevedere din Regulament intra peste atribuțiile Parlamentului/Guvernului/Ministrului pe partea de reglementare și peste ale DSV, pe partea executivă, secretarul Dragoș Ștefan nu a făcut nicio obiecție. Și, în același Regulament mai sunt cel puțin 5-6 paragrafe similare. Aceeași stituație este, de asemenea, în multe alte HCL-uri votate de CL Piatra Neamț. Dacă e cazul, vom reveni.

Cât privește acuza adusă de PSD că secretarul ar fi parte al unui joc duplicitar al primarului Andrei Carabelea, rămâne de văzut dacă e real vorba de așa ceva sau Dragoș Ștefan nu e, de fapt, un „jucător independent”.

Cert este că, vorbind strict juridic, nu ar strica o verificare mai atentă din partea secretarului a opiniilor juridice pe care le asumă dar le împărtășește și altora, în condițiile în care un fragment din CV-ul lui, cel referitor la colaborarea cu Poliția Locală a fost ștampilat ca NELEGAL atât de Curtea de Conturi cât și de Justiție (MESAGERUL DE NEAMŢ, de la o săptămână la alta. Poliția Locală Piatra Neamț: bani ușor de încasat, greu de recuperat).

Pe fond însă, prestația secretarului în acea ședință de CL în care s-a depărtat sesizabil de rolul de tehnocrat și moderator, etalând o atitudine pătimașă (cumva și politic), nu face decât să reamintească de demisia încă misterioasă a fostului secretar al UAT-ului, Oana Sîrbu, cea care a preferat să se retragă în glorie din funcția respectivă la scurt timp după ce câștigase în instanță procesul care i-a readus în funcție pe viceprimarii Lehăduș și Irimia. Și să reactiveze semnalele de alarmă trase de presa locală (mai ales de Mesagerul de Neamț) cu privire la perspectivele secretarului Dragoș Ștefan.

Daniel VINCA

Lasă un răspuns