Adrian Păduraru, actualul vicepreședinte al Consiliu Județean Neamț este dorit de Daniel Harpa (președinte PSD Neamț și președinte ales al CJ Neamț) pentru un nou mandat în respectiva funcție. Declarația de intenție a fost făcută de Harpa aseară, în cadrul emisiunii Vestea Tic-Tac.
În condițiile în care PSD are asigurate 17 voturi (16 consilieri județeni plus președintele Harpa cu drept de vot) în viitorul consiliu care are 35 de voturi, este evident că acest partid are cele mai mari șanse să configureze o viitoare majoritate, deci să obțină măcar unul din cele două posturi de vicepreședinte.
Harpa a declarat că el și-l dorește mult pe Păduraru pe un nou mandat de vice dar rămâne de văzut cum se va poziționa acesta și în discuțiile referitoare la opțiunile pe care social-democrații nemțeni le vor avea despre listele de candidați pentru alegerile parlamentare.
În ce-l privește ce celălalt actual vice, Dragoș Chitic (fost PMP, actual PSD), Harpa a spus că el știe de la alegerile locale că acesta își dorea funcția de city-manager la Piatra Neamț și că nu a mai avut discuții pe acest subiect.
Numele actualului președinte (interimar) de la CJ, Ion Asaftei nu a fost menționat de Harpa în emisiune cu privire la viitoare funcții reprezentative. În schimb, șeful PSD Neamț a avut cuvinte de laudă pentru actualul administrator public al județului dând de înțeles că ia în calcul ipoteza de a discuta despre un nou mandat și în cazul respectivului.
Mai jos în format video, emisiunea integrală în care Harpa a făcut respectivele declarații:
D.V.