Harbuz: „Ne dorim un oraş verde” nu e un mesaj politic! Este dorinţa pietrenilor!

DSC_1266

Deputatul Liviu Harbuz (candidat PSD pentru Primăria Piatra Neamţ) a precizat că sintagma „ne dorim un oraş verde” excede ideea de campanie electorală şi este un concept dorit de pietreni care vor să trăiască într-un mediu sănătos din toate punctele de vedere.

„Ne dorim un oraș verde nu este un mesaj politic, este un mesaj civic, un mesaj ecologist. Este un mesaj pe care l-am preluat de la cetățenii orașului Piatra-Neamț și care îl transmitem mai departe”, a precizat Liviu Harbuz într-o conferinţă de presă susţinută azi.

Candidatul PSD a reiterat dorinţa ca alegătorii să nu fie văduviţi de o dezbatere publică la care să participe candidaţii înscrişi în cursa pentru funcţia de primar de Piatra Neamţ.

„Vis-a-vis de campania electorală, aș dori să repet și să profit de această ocazie pentru a cere contracandidaților mei să participe la o dezbatere publică. Îmi doresc foarte mult această dezbatere publică pe programe, proiecte și idei pentru ceea ce vrem să facem fiecare dintre noi pentru Piatra-Neamț. Sunt convins că şi alegătorii doresc o astfel de confruntare democratică, o astfel de acţiune ţinând, în cele din urmă, de esenţa democraţiei, de dreptul alegătorului de a fi informat pentru a putea decide în cunoştinţă de cauză. Iar noi, candidaţii avem obligaţia morală de a veni la o astfel de dezbatere, să oferim soluţiile pe diferite probleme ale comunităţii iar oamenii să poată compara astfel, direct, programele noastre”, a mai declarat Liviu Harbuz.

D.V.

cop harbuz psd

5 thoughts on “Harbuz: „Ne dorim un oraş verde” nu e un mesaj politic! Este dorinţa pietrenilor!

  1. Si eu si multi si ar dori o schimbare insa cand vezi cata prostie dainuie in acest municipiu iti pui mainile in cap! Dupa o administratie portocalie dezastruoasa mai sunt destui naivi care nu vad faptul cum o gasca din primarie s a pricopsit pe spinarile noastre!! Atata slugarnicie si prostie nu gasesti oriunde in lume ca la noi la Piatra Neamt!

  2. Eu astept un gard de protectie pe Aleea Ulmilor in zona blocului 40 de ceva timp pentru a proteja spatiul verde si e greu tare acest lucru de realizat pentru primarie , doar promisiuni .

  3. Proiectul ”Ne dorim un oraș verde”conceput de domnul Liviu Harbuz a pornit de la discutiile pe care le-a avut cu cetatenii din Piatra Neamt. .Necesitatea unui astfel de program ,vizeaza mai multe componente , ce tin de asigurarea unui mediu fara poluare si ,zgomot..Este un demers la care trebuie sa participe toti locuitorii acestui municipiu.

  4. Domnu Hrabuz, vatzy skimbat luku, dar va sta bine cu okelary patrati.hai norok!

  5. De ce, Vyctorytza? Mie imi place culoarea roz, vreau un oras roz, cu domnu Hrabuz primar.O sa vopsiti toate trotoarele din oras verzi?

Comments are closed.