Harbuz: Atenţie la „profitorul de mişcare de stradă!”

DSC_0330Deputatul Harbuz se declară solidar cu oamenii ieşiţi în stradă din disperare şi care au nemulţumiri îndreptăţite cu privire la responsabilii din politică sau din administraţie care, cu intenţie sau din culpă, au contribuit la producerea unor tragedii precum cea de la Clubul Colectiv. Liviu Harbuz punctează însă şi tendinţa de manipulare prezentă în „toate taberele” şi faptul că pe astfel de mişcări pornite „din suflet” vor să se caţere diverşi impostori.

Punctul de vedere integral postat de Harbuz pe net şi care în doar câteva ore a strâns sute de aprecieri (fără a fi vorba de o postare „sponsorizată”, aşa cum procedează alţi politicieni, este, integral, cel de mai jos:

„Ce scriu acum reprezintă gândurile cetățeanului Liviu Harbuz, nu ale omului politic, pentru că sunt momente în care politicienii trebuie să aibă și ei decența de a avea o atitudine rezervată.
Tragedia de la Colectiv? E strigător la cer, mai ales pentru cei care – la fel ca mine – au prieteni sau rude printre cei decedați sau care luptă acum pentru supraviețuire.
Supărarea oamenilor? Absolut îndreptățită și cred că toți responsabilii din clasa politică sau din administrație trebuie să deconteze greșelile făcute cu intenție sau din culpă care duc la tragedii.
Manipulare? Cât cuprinde. În toate taberele. Este evidentă prezența unora fără scrupule care încearcă să se cațere – și chiar o fac – pe durere, pe lacrimi, pe moarte. Așa cum altădată se vorbea de „îmbogățiții de război”, acum iese în evidență profilul „profitorului de mișcare de stradă”.
Îmi sunt dragi, foarte dragi, copiii și oamenii cu sufletul curat care dau din acest suflet al lor strigătul de disperare. De dreptate. De Justiție în sens absolut.
De aceea vă spun: atenție la cei care vor să rupă, să fure, să murdarească spiritul curat!”.

D.V.

2 thoughts on “Harbuz: Atenţie la „profitorul de mişcare de stradă!”

  1. Liviule, Liviule, cum o spui tu de bine ! De ce mai stati unii din voi in parlament daca Romanica a ajuns sat fara caini ? Chiar nu ati avut semnale ca vi se pregateste ceva ? O televiziune deja ii numeste pe cei morti cand erau la distractie…. EROII LIBERTATII NOASTRE ! SUPORTI ASEMENEA BLASFEMIE ? EU NU ! Nu mai vreau o tara de eroi !

  2. Mesaj decent cum ar trebui sa aiba orice politician care are cei 7 ani de acasa.

Comments are closed.