Harabagiu, de la obraz, primarului şi consilierilor: “Majoritate nou creată prin ŞANTAJ. Bichineţ a sunat şi a ameninţat!”

George Harabagiu i-a acuzat, direct, pe primarul Dragoş Chitic şi pe consilierii locali PNL din Consiliul Local Piatra Neamţ că au reuşit să reconfigureze majoritatea din forul local prin constrângere şi şantaj, acţiuni derulate de deputatul Bichineţ care în urmă cu câteva zile era preşedinte interimar PMP. Moderatorul de la Tele M Neamt a precizat că cei doi consiglieri PMP ar fi fost ameninţaţi la telefon, pe când se aflau în biroul viceprimarului Bogdan Gavrilescu (apropiat de câteva luni de tabăra PNL) şi că doar sub ameninţarea proferată de Bichineţ că îi exclude din partid şi astfel îşi pierd şi funcţiile de aleşi locali respectivii s-ar fi înregimentat în noua maşină de vot.

Invocând prevederile legale care invocă votul liber, fără constrângere, supus doar proprieii conştiinţe a aleşilor locali, Harabagiu a precizat că afirmaţiile lui sunt “afirmaţii probare” care “fac obiectul unei lucrări penale” care s-ar alătura altor trei dosare penale aflate deja la unităţi de Parchet.

Mai jos, stenograma intervemţiei lui george Harabagiu, la finele ultimei şedinţe de Consiliu Local (sublinierile aparţin redacţiei):

<<Stie toată lumea, cum am şi precizat în solicitare, că nu am venit în calitate de reprezentant al presei ci în calitate de cetăţean al municipiului Piatra Neamţ, mai mult decât atât, mă refeream strict la modul de percepţie publică a activităţilor Consiliului Local, aşa cum este permis de către Legea Avertizorului Public, de către Constituţia României

Domnilor consiliri, în ultimele două luni de zile – şi credeţi-mă că am acces la percepţia publică – şedinţele Consiliului Local au devenit practic o tribună a dezbaterilor politice, sterile, bazate pe dorinţa unora de a căpăta majoritatea în Consiliul Local în detrimentul altora. Uitaţi-vă la toate articolele de presă care au apărut în ultima vreme. Interesul cetăţeanului, în acest moment, este pe locul doi, prezentat în mass-media locală şi în alocuţiunile, din nefericire, ale unor consilieri locali prezenţi aici în sală.

Nu sunt în măsură să fac judecăţi de valoare şi nici nu-mi propun asta. În acest moment, o concordie în Consiliul Local nu există, oricât aţi încerca dumneavoastră să ascundeţi acest lucru. Există dorinţa unora de a fi mai majoritari sau mai presus decât ceilalţi.

Pe cale de consecinţă, domnule preşedinte – cu tot respectul, domnule profesor – vreau să înţelegeţi cât se poate de bine că cetăţenii care au citit presa – si colegii mei de breaslă au reuşit în ultimul timp să ilustreze într-un mod foarte atent şi succint ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni – ei bine, imaginea care a fost relevată la nivelul cetăţenilor este una efectiv de bulversare totală.

Mă refer în primul rând la acea şedinţă din 29 iunie 2017…

Ţin să vă precizez faptul că dezbaterile din acest Consiliu Local fac într-un mod impardonabil obiectul a trei dosare penale aflate în acest moment, înregistrate, pe rolul organelor de Parchet.

Uitaţi-vă la toate ziarele din ultimele săptămâni. Măsurile bune pe care dumneavoastră le luaţi pentru municipalitate ar trebui să primeze în detrimentul acestui război surd, inutil, steril, pentru o putere ipotetică, pentru care dumneavoastră, domnilor consilieri, deţineţi responsabilitatea civilă, materială şi penală a demersurilor pe care le luaţi.

Din informaţiile care curg în mediile avizate rezultă că aşa-zisa majoritate – nu mă interesează a cui este această majoritate, nu sunt asimilat niciunui partid politic şi nu am venit aici să pledez în favoarea cuiva sau în defavoarea cuiva – din Consiliul Local a fost rezultatul vicierii şi dumneavoastră ştiţi foarte bine că vicierea şi manipularea în mod evident a votului din şedinţa din 29 iunie 2017 a condus la o astfel de stare de fapt reprobabilă. Am asistat, pur şi simplu, cum asistă tot oraşul, la o reglare de conturi, politice sau nu, de la care cetăţenii aşteaptă soluţii nu motive.

Există această suspiciune rezonabilă că în şedinţa din 29 iunie 2017, prin acţiuni de costrângere morală şi şantaj, anumiţi consilieri exercitându-şi votul sub presiunea excluderii din partid, au reuşit să-i furnizeze primarului municipiului – nu mă interesează cum îl cheamă, deşi e Dragoş Chitic, evident – acumularea prin mijloace nelegale, a unui număr cât mai mare de voturi, atât în favoarea sa cât şi a formaţiunii politice pe care o reprezintă – nu mă interesează, sincer, această formaţiune că nu mai ştiu în ce partid este domnul Dragoş Chitic  – prin care acesta doreşte să obţină o configuraţie politică cât mai avantajoasă atât la nivelul Partidului Naţional Liberal cât şi la nivelul Consiliului Local Piatra Neamţ.

În logica legiuitorului – şi dacă o să mă opriţi, mă opriţi să explic logica legiuitorului, cel care v-a trimis aici prin elaborarea Legii 215 – care a elaborat procedura de vot, prin reglementarea autorităţilor publice locale, „exercitarea dreptului al vot nu poate fi consecinţa rezultantă a unei infracţiuni”, cu atât mai mult rezultatul şi efectul unui vot produs prin infracţiune nu poate fi considerat legitim.

În faţa camerei de luat vederi vreau ca consilierii, unii consilieri din acest Consiliu să voteze şi să spună că au votat cu conştiinţa lor. Cum se prezumă, de asemenea, a fi nelegitimă orice demnitate sau reprezentativitate publică – a se vedea componenţa noilor Adunări Generale ale Acţionarilor de la societăţile Consiliului Local – a căror reprezentativitate s-a făcut, obţinut, în urma unui vot fraudat, manipulat sau influenţat – astea sunt informaţii,  eu vă aduc la cunoştinţă informaţii, nu dau verdictul – exercitat de consilieri cu încălcarea prevederilor legale şi/sau prin vicierea evidentă a rezultatului votului.

Votul, domnilor consilieri, este exprimarea în fapt şi în drept a liberei conştiinţe. Ori conştiinţa, domnule preşedinte, distinşilor domni consilieri, nu poate fi fotografiată. Conştiinţa unui consilier nu poate fi fotografiată şi nu poate fi negociată prin trafic de influenţă, de către înalţi demnitari ai statului român, aşa cum din nefericire a procedat parlamentarul Bichineţ care a telefonat şi ordonat sub ameninţarea excluderii din partid a unor consilieri prezenţi în sală ai Partidului Mişcarea Populară, în biroul domnului viceprimar Gavrilescu, aportul la crearea unei anume majorităţi.

Toate aceste aspecte fac obiectul unei lucrări penale şi sunt, evident, probate>>.

Harabagiu a precizat de la început că preşedintele de şedinţă (profesorul Mihai Obreja) i-a acordat 3 minute pentru expunerea punctului de vedere. Atunci când a simţit că preşedintele de şedinţă se pregăteşte să-l întrerupă, Harabagiu a mutat interesant, s-a dus cu discursul spre invocarea Legii 215 (a administraţiei publice locale) şi a parat cu : “Nu mă întrerupeţi pe mine ci pe legiuitorul care v-a trimis aici”.

Finalul discursului – cu referiri clare la deputatul Bichineţ dar şi la alte personaje implicate – l-a scos din sărite pe primarul Chitic care, previzibil, a răbufnit. Ocazie ideală pentru Harabagiu ca, în timp ce sonsilieri locali se ridicau de pe scaune (şedinţa se terminase), să  mai aplice un croşeu verbal:
“Cetăţenii acestui oraş trebuie să înţeleagă că votul lor este negociat ca la piaţă şi transformat în majorităţi pentru interesul direct unei caste politice.

Nu mă interesează ce consideraţi dumneavoastră, domnule primar. Despre ilegalitate, trebuie să dovediţi dumneavoastră înaintea mea. Nu eu fac obiectul furtului de vot ci dumneavoastră”.

D.V.