Hanul Urşilor a fost închis de DSP Neamţ! „Încărcătură microbiană” în bucătăria unde a fost gătită mâncarea pentru copiii care au ajuns în Spital!

DSP Neamţ a închis temporar (a suspendat) activitatea Hanului Urşilor, unitatea turistică la care a fost cazat grupul de 52 de turişti din care 20 de copii au ajuns apoi la Spitalul Tîrgu Neamţ, la Secţia de Boli Infecţioase. 18 din cei internaţi erau copii iar pacienţii prezentau la acel moment toate semnalmentele posibilie care duceau cu gândul la o toxinfecţie alimentară în masă (greţuri, vărsături, dureri abdominale, febră, scaune diareice, etc.

Un comunicat DSP (pe care vi-l prezentăm integral mai jos) anunţă că măsura suspendării activităţii a fost luată după ce analizele la care au fost supuse probele (şi de la personal, şi din bucătărie, şi de la alimente) au „evidenţiat şi conformităţi şi neconformităţi”, adică „s-au evidenţiat agenţi patogeni care ar fi putut cauza apariţia acestor manifestări clinice de afecţiune digestivă”.

În paralel cu măsura suspendării activităţii, firmei care administrează Hanul Urşilor i-a fost aplicată şi o amendă.

Daniel VINCA

One thought on “Hanul Urşilor a fost închis de DSP Neamţ! „Încărcătură microbiană” în bucătăria unde a fost gătită mâncarea pentru copiii care au ajuns în Spital!

  1. Lasand la o parte subiectul, sa remarcam o crasa si elementara lipsa de profesionalism in redactarea documentului: la primii doi semnatari e prenume si nume(cum e corect), iar la purtatorul de cuvant e nume si prenume(ca la maghiari sau ca la armata).E, totusi, o institutie de stat, unde ar trebui sa existe personal scolit inclusiv in acest sens.

Lasă un răspuns