Grădinițele și creșele din Neamț, prioritate zero a Partidului Mișcarea Populară

Partidul Mișcarea Populară dorește să sprijine, prin mai multe proiecte de hotărâre, construirea de noi creșe și grădinițe, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, președintele filialei județene a PMP Neamț, Laurențiu Dulamă. Acesta consideră, pe bună dreptate, că aspectul multora dintre clădirile în care funcționează aceste unități este nedemn de perioada în care trăim și recunoaște faptul că fiecare început de an școlar aduce în atenție probleme care, într-o societate modernă, nu ar trebui să existe. „Motivele – spune Dulamă – le cunoaștem cu toții. De aceea, grupurile parlamentare ale Partidului Mișcarea Populară  vor insista asupra proiectelor de hotărâre depuse deja, care au în vedere construirea de noi creșe și grădinițe. Ne dorim ca acestea să fie puse pe ordinea de zi, odată cu începerea noii sesiuni parlamentare”.
Părerea liderului PMP Neamț este împărtășită și de colegul său de partid, viceprimarul municipiului Piatra Neamț, Bogdan Gavrilescu. „Am susținut acest proiect, deoarece consider că, odată cu încurajarea natalității,  venim în sprijinul mamelor și dăm posibilitatea întoarcerii lor înapoi la muncă, în timp ce copiii lor primesc toată atenția de care au nevoie”.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns