GEST! 100 de copii din familii sărace, „înfiați” pentru o zi de viceprimarul Gavrilescu

Nu este pe lume fapta mai buna decat sa faci un copil sa zambeasca – asa spune o vorba veche pe care, probabil, o stie si viceprimarul Gavrilescu care azi si maine multiplica de minim 100 de ori un astfel de gest.

Astăzi au sosit primele grupuri de copii care s-au bucurat, în urma promisiunii făcute de Bogdan Gabvrilescu, de 1 Iunie, de gratuitate la Gradina Zoologică din Piatra Neamț. Atât astăzi, cât și pe parcursul zilei de mâine, 100 de copii din Gârcina, Bodești, Ștefan cel Mare, Piatra Neamț și Bicaz, care provin din familii defavorizate, au putut vizita Parcul “Nicu N. Albu” din oraș. De asemenea, nu au putut refuza nici copiii care și-au manifestat dorința de a face această vizită, deși provin din familii socio-economice normale. Pentru copii, atracția parcului au fost animalele din fauna României, de la cerbi, vulpi, lupi, pasări, până la veverițe. Pentru că a fost o zi fierbinte de vară,  Gavrilescu a oferit micuților excursioniști și sucuri cu vitamine, pentru o bună hidratare.

„Sper că am reușit să fac o surpriză plăcută copiilor care ajung mai rar la astfel de obiective turistice. Este o satisfacție pentru mine, ca tată, să știu că am putut lăsa o amintire frumoasă și în sufletele acestor micuți. Bucuria copiilor, este și bucuria mea!”, a declarat Gavrilescu care azi s-a simtit ca un veritabil diriginte sau ca un fel de tată pentru o zi, pentru plutoanele de copii.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns