General cu mobilul la ureche, în timpul Slujbei de comemorare a Eroilor, la Ziua Armatei!

Imaginea de mai sus nu este de la vreun exerciţiu demonstrativ ISU (care, inevitabil, iese de nota 10 nu ca intervenţiile reale, vezi Cazul Colectiv sau Cazul Telegondola) ci de la sărbătorirea Zilei Armatei la Piatra Neamţ, din plin ceremonial când, spre stupoarea celor care au văzut momentul, generalul de brigadă Ioan Niţică vorbea fără nicio jenă la telefonul mobil. Nu a vorbit doar 3 secunde (gen „Sunt la Ziua Armatei, te sun eu mai târziu”) ci un piculeţ mai mult, dovadă fotografia de mai jos realizată după câteva secunde:

Această a doua fotografie mai relevă câteva detalii. Astfel, generalul vorbăreţ pe smartphone era în zona cu oficiali. Da, nu pe scena foarte mică de astă dată pe care se aflau prefect, primar, şefi CJ şi şeful Garnizoanei ci fix în spatele ei unde au fost invitaţi să stea şefii unor instituţii, inclusiv ai celor militare.

Un al doilea detaliu din fotografie relevă că vorbăria telefonică a generalului nu a avut loc la imn sau la discursurile oficialilor ci la Slujba de comemorare (singurul moment când militarii s-au descoperit, atât cei din dispozitiv cât şi oficialii pe care îi vedeţi cu caschetele în mâini).

Ca să nu fie vorbe, conform „jurnalului de front” de pe grupul whatsapp „ISU – Presă”, la ora la care vorbea atât de degajat Niţică la telefon (plus/minus cel puţin jumătate de oră, înainte şi după), în Neamţ nu a fost niciun eveniment care să-i poată scuza, eventual gestul (incendiu, calamitate, situaţie de urgenţă). Nu, nu a ars nici măcar un stog de fân.
Dar asta nu înseamnă că nu discutat vreo importantă problemă de serviciu, poate vreo avansare la excepţional, poate îl sunase şeful IGSU care l-a avansat, generalul Iamandi, să-şi dea cu părerea despre  ascunderea casetei de la Colectiv timp de 4 ani…

Rămâne totuşi un mister de ce, dacă tot a intervenit o problemă mai importantă decât slujba pentru eroi, generalul Niţică nu a făcut câţiva paşi, să iasă din zona oficială, cum cer minimele norme de bună cuviinţă…

Suntem convinşi că atitudinea şi gestul generalului Ioan Niţică nu au nicio scuză, nici prin prisma regulamentelor militare, nici prin prisma bunelor practici de la ceremonii oficiale, nici măcar prin raportare la cei 7 ani de acasă.
Dar probabil că în România generalilor li se permite orice, că doar suntem ţara care are de 10 ori mai mulţi generali decât în al doilea război mondial şi un număr egal cu cel din SUA, ţară cu populaţie şi Armată de 10 ori mai numeroase decât România…

Fotografia de mai jos e aşa, pentru un tablou complet. E cu veteranii de război prezenţi la manifestare:

Daniel Vinca

Comentarii Facebook

2 thoughts on “General cu mobilul la ureche, în timpul Slujbei de comemorare a Eroilor, la Ziua Armatei!

Lasă un răspuns