Gavrilescu (PMP): Vreau viceprimar!

Bogdan Gavrilescu (liderul PMP Neamț și consilier local de Piatra Neamț) vrea, din nou, viceprimar – asta a declarat foarte hotărât la emisiunea Vestea Tic-Tac la care a participat acum câteva zile (vezi mai jos video).

Foarte sincer în răspunsurile la întrebările adresate de moderator, Bogdan Gavrilescu a declarat mai întâi că negocierile cu PSD Neamț au ajuns la punctul în care PMP i s-au promis două funcții importante, cea de vicepreședinte CJ și cea de viceprimar la Piatra Neamț. Iar că PMP-istul care ar urma să fie viceprimar dacă ies cărțile alianței cu PSD este chiar el.

La un moment dat, după alegerile locale din septembrie 2020,  se auzise că Gavrilescu nu mai dorește job în administrația publică și se reîntoarce în mediul privat. Apoi s-au auzit zvonuri cum că pentru eventuala funcție de viceprimar și-ar fi exprimat opțiunea, în interiorul PMP, și Gavrilescu și Cristian Sauciuc (care a și demisionat din funcția de director la Salubritas, firmă a CL).

La emisiunea de acum câteva zile, Gavrilescu a declarat foarte ferm că Sauciuc nu mai dorește această funcție.
Rămâne de văzut dacă PSD și aliații săi vor reuși să facă o majoritate la CL unde deja a fost votat un prim viceprimar (Alin Lehăduș de la Pro România).

 

D.V.

 

One thought on “Gavrilescu (PMP): Vreau viceprimar!

Comments are closed.