Gavrilescu (PMP) propune: Amfiteatru modern pentru nemțeni!


Viceprimarul Bogdan Gavrilescu (candidatul PMP pentru funcția de președinte al CJ Neamț) anunță un proiect interesant: un amfitreatru în aer, care ar putea fi folosit pentru diverse activități culturale, civice, educative etc.

<<În calitate de inginer constructor, îmi doresc să construiesc, alături de voi, un județ Neamț de 10+.
Ce spuneți de un amfiteatru în aer liber?
Un spațiu destinat în primul rând tinerilor talentați din județul nostru, care au nevoie de o locație generoasă, diferită și perfectă pentru spectacolele de teatru, muzică, dans sau orice formă artistică pretabilă pentru o desfășurare în aer liber. Această locație ar putea fi accesată de liceenii din Neamț, liceeni pasionați de teatru, de muzică folk sau poate de dans de societate. De asemenea, amfiteatrul poate fi o locație perfectă și pentru ONG-urile dornice să organizeze manifestări cultural-artistice, sau poate pentru cluburile de copii. Tot aici s-ar putea desfășura cu succes serbări și manifestări școlare, sau pur și simplu ar putea fi un spațiu de relaxare pentru copii și părinți>>, spune Gavrilescu.

Liderul PMP Neamț spune și unde ar putea fi amplasată respectiva facilitate: „Amfiteatrul poate găzdui spectacole în aer liber, din luna mai și până în luna octombrie, în funcție de condițiile meteorologice, și este un spațiu mult așteptat în județ. Locația propusă este în incinta Ștrandului Municipal din Piatra-Neamț, în apropiere de punte.
Fondurile, pentru realizarea unui astfel de proiect, pot fi accesate fără eforturi consistente, din bugetul Consiliului Judeţean”.

 

V.N.