Fotografii de groază de la accidentul mortal de la Tupilați! Sursa: martor ocular

Un mort și patru răniți (doi – grav, doi – ușor) – acesta este bilanțul tragic al accidentului rutier care a avut loc în seara de 23 august 2021, pe drumul județean care leagă Tupilați de Hanu Ancuței. Persoana decedată este șoferul care era singur în unul din cele două autoturisme implicate, răniții sunt din a doua mașină.
Martorii oculari care au remis către Vestea și fotografiile din acest articol susțin că vinovat de producerea accidentului este bărbatul care a decedat (în vârstă de 83 de ani) care a intrat pe contrasens lovind în plin a doua mașină.

„Prin apel la 112, în jurul orei 20:45, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe DJ 208 G, pe raza comunei Tupilați (între localitățile Hanu Ancuței și Tupilați).
La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și trei echipaje cu ambulanțe de la SAJ, voluntari din cadrul SVSU Tupilați și voluntari din cadrul SVSU Războieni cu o autospecială de stingere.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau 5 persoane.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat faptul că conducătorul unui autoturism era încarcerat. (Acesta se afla singur în autoturism).
Pompierii, cu ajutorul mijloacelor și procedeelor specifice, au descarcerat un bărbat (de 83 de ani), inconștient. Imediat, victima a fost preluată de un echipaj de la SAJ care a început manevrele de resuscitare. Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare,  medicul de pe ambulanță declarând decesul.
În urma accidentului rutier produs au mai rezultat două victime (un bărbat și o femeie), ce au fost preluate și transportate la CPU Roman de către echipajele medicale (SMURD și SAJ).
Alte două persoane au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului,  refuzând transportul la spital.
Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de circulație.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și vor curăța carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, informează ISU Neamț.

D.V.
sursa foto – martor ocular

Lasă un răspuns