FOTO-VIDEO Happy-end! Tânărul care amenința cu sinuciderea a fost convins să coboare de pe stâlp!

 

Tânărul de 19 ani care amenința că se aruncă de pe stâlpul instalației de Telegondolă din Piatra Neamț a coborât la sol după mai bine de 2 ore din momentul în care a început incidentul. La coborâre el a fost preluat de polițiștii care așteptau la baza scării, predat unui echipaj de la Ambulanță care i-a făcut câteva investigații minore și apoi a fost transportat la Spitalul Județean Neamț.

Pentru a se ajunge la deznodământul fericit au fost mai mulți pași parcurși și mai mulți oameni implicați direct. Mai ântâi un negoviator a ajuns cu telegondola în apropierea lui, a stabilit o cale de dialog. Apoi același negociator a revenit la sol, a urcat pe blocul din vecinătate și a continuat discuția cu el. În paralel, pentru a-i satisface dorința de a fuma o țigară, pe stâlp a urcat un pompier care s-a cățărat și el pe înălțimea celor 60 de metri. Pompierul a ajuns lângă Denis (acesta e prenumele băiatului care locuișete în anexa Vânători – Piatra Neamț), i-a dat țigara gata aprinsă. Apoi Denis a început să coboare parcurgând toate cele 5 scări de pe pilonul piciorului dinspre Bicaz.

S-a oprit abia la bază, la circa 2 metri deasupra solului, pe soclul de ciment. A mai stat câteva minute aici dar deja treaba era ca și rezolvată pentru că dacă nu continua coborârea puteau interveni deja polițiștii care să-l forțeze și să nu-l lase – in caz ca i-ar fi venit ideea – să urce iar.

Filmul evenimentelor în câteva imagini:

Tanarul de 19 ani, pe stalp, in varf…

Ajunge in varful stalpului si pompierul

In dreapta, pe bloc, negociatorul de la Politie care a vorbit timp de aproape o ora si jumatate cu baiatul disperat…

Ultimele trepte coborate, este preluat de negociator si alt politist…

Mai jos, un material video cu ultimele zeci de minute petrecute de tânăr în vârful stâlpului dar și cu finalul fericit:

D.V.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns