FOTO: TIR plin cu baloți de hârtie, în flăcări după ce s-a răsturnat!


dscn0621

dscn0622
În urmă cu o oră, un TIR încărcat cu baloți de hârtie s-a răsturnat și în scurt timp a luat foc. Accidentul s-a produs în satul Ruseni din comuna Borlești, exact la intersecția care duce spre comuna Rediu.
Autotrenul, cu numere de Suceava, venea dinspre Tazlău și, din spusele martorilor oculari, în momentul în care a intrat în curbă, pe un sector de drum în pantă, a intrat în tangaj din cauza greutății încărcăturii, iar în scurt timp s-a răsturnat și a mers târâș aproape zece metri. Frecarea cu asfaltul a produs scânteia ce a dus la aprinderea întregii încărcături.

dscn0631 dscn0635

La fața locului s-au deplasat pompierii cu două autospeciale cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și două echipaje de poliție. Incendiul a fost localizat înainte să se extindă, iar pompierii luptă și acum cu flăcările.
Numai norocul a făcut ca nimeni să nu fie rănit. Din declarațiile acelorași martori oculari, șoferul a ieșit din cabina TIR-ului răsturnat după ce a spart parbrizul și, spre surprinderea tuturor, a scăpat fără nicio zgârietură, doar cu o sperietură pe care nu o va uita prea curând.

dscn0647

Circulația în zonă a fost blocată preț de aproape o oră, formându-se cozi de mașini de sute de metri, pe ambele sensuri. Cercetările sunt continuate de polițiști, care urmează să stabilească exact care au fost cauzele care au dus la producerea accidentului.

Alex SÎRBU

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns