FOTO Nebunie la Bicazu-Ardelean! Folk și… defilare cu civili!

E nebunie maximă, în aceste zile la Bicazu-Ardelean, unde Tabăra DĂM FOLK și Festivalul cu același nume se supapun și cu Ziua Imnului (mâine) când, în premieră, locuitorii din zonă vor asista și la o defilare realizată de… civili (folkiști sau localnici).

În aceste zile, progamul Taberei și festivalului (concurs, excursii, spectacole) este pentru prima dată completat și cu repetițiile pentru defilare. Cei din Bicazu Ardelean au început pegătirile pentru defilare de vreo două săptămâni dar, de luni, odată cu începerea taberei, cu stângul pe toba mare repetă și folkiștii.

Revenind la folk, iubitorii acestui gen special de muzică au avut/au ocazia, de luni încoace, să participe la spectacole dedicate, seară de seară.

Pe afișul-copertă e în prim-plan talentata și frumoasa Adelina Cusân, câștigătoarea ediției anterioare.
Spectacolele au loc în curtea Căminului Cultural, afla la finalul lucrărilor de modernizare, o adevărată bijuterie cu care se poate mândri administrația locală.

Iar sărbătorirea, mâine, a Zilei Imnului laolaltă de către folkiști și localnici e încă o dovadă a bunei colaborări dintre administrația locală (Primărie și Consiliul Local Bucazu-Ardelean) și organizatorii Taberei/festival.

„Am fost primiți, ca de obicei, cu brațele deschise în această comună binecuvântată de Dumnezeu. Domnul primar dar și consilierii locali sunt foarte deschiși în a sprijini cultura, în a investi practic în copii. Și, credeți-mă, colaborarea noastră nu e bună sau foarte bună ci excepțională. Le mulțumesc deci domnului primar și domnilor consilieri, sponsorilor noștri, părinților care sunt și ei alături de aceste activități, artiștilor mari și mici care au venit alături de noi”, a precizat Marius Coșerariu, cel care este plămânul Asociației Eu Cred, organizatorul oficial al acestor manifestări.

D.V.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.