FOTO! N-a văzut România până acum! Defilarea civililor la Ziua Imnului…

Cam 100 de civili au defilat vineri seara, la Bicazu-Ardelean, Neamț, în cadrul unei ceremonii dedicate Zilei Imnului Național. Au fost mai multe plutoane: Straja Ceahlăului (copii, adolescenți, tineri, adulți din comuna respectivă), SVSU (pompierii voluntari din comună), Tabăra Dăm Folk (copii și adulți) și Ceata lui Vasile cel Mare (Grințieș).

Toți aceștia au defilat pe acordurile a două marșuri ostășești (Treceți Batalioane Române Carpații; Bum, bum, toba bate…) prin fața asistenței formată din localnici, cadre didactice, preoți, consilieri locali și, firește, primarul Ioan Bârsan și subprefectul Iulian Jugan.

Reacția unanimă a celor prezenți a fost – în afară de aplauze necontenite – replica „Păcat că s-a terminat. Așa atât de frumos, emoționant, înălțător…”.

N-or fi fost tinerii și copii perfecți în defilarea lor. Dar 95% dintre aceștia (unii cu vreo 10 ședințe de antrenament, cei din tabără doar cu 2-3…) au fost chiar la înălțime și, per total, imaginea de ansamblu a fost mai profesionistă decât în cazul unor defilări ratate (sunt videouri ultracunoscute pe net, cu oameni în uniformă în contra-cadență).
Printre atâția civili-voluntari, s-a aflat (și a fost foarte mândru pentru asta) un jandarm rezervist dar și șeful SVSU Bicazu-Ardelean.
Evident că ideea și pregătirile au fost opera lui Marius Coșerariu (polițistul-folkist).

Înainte de defilare, ceremonialul a fost după tiparele MApN. A fost și un scurt Te-Deum oficial de preoții din comună, și mesajele oficialilor, adică al primarului Bârsan și al subprefectului Iulian Jugan (care a transmis și câteva cuvinte din partea lui George Lazăr, ministru secretar de stat și președinte PNL Neamț). MC-ul manifestării (ofițerul rezervist de Poliție Gigi Filip, „românul de la Harghita”) a vorbit pe scurt despre însemnătatea acestei zile și despre truda și sacrificiile înaintașilor.

Aceste imagini vă arată nu doar emoția care plutea în atmosfera evenimentului ci și cât de seioși și implicați erau toți cei prezenți, de la micii voluntari, până la sătenii care au scăpat și câte o lacrimă fugară în colțul unui ochi…

A fost intonat și Imnul României. Nu doar că puștii și adolescenței știau versurile (și cântau) mai bine decât unii politicieni români dar, iar, a fost tare emoționant să vezi un bărbat care ieșise în fața porții sale și a dus și el mâna la piept…

Defilări la care au participat ȘI CIVILI au mai fost în România. Dar, cu siguranță, la capitolul defilare EXCLUSIV cu civili este o premieră în Neamț și, probabil, și la nivel național…

Daniel VINCA