Foto de la dublul accident mortal din Roznov – UPDATE

Motociclistul mort la Roznov nu avea permis de conducere!

Ancheta deschisă de oamenii legii în urma teribilului accident de azi-dimineață de la Roznov a scos la iveală faptul că tânărul de 20 de ani care se afla pe motocicletă nu avea permis de conducere, iar motocicleta avea montată o plăcuță de înmatriculare cu numere false.

Un accident înfiorător s-a petrecut, în această dimineață, în orașul Roznov. Din primele cercetări efectuate la fața locului de procurorii criminaliști și de polițiști reiese faptul că, puțin după ora 8.00, un motociclist ce se deplasa pe DN 15, în direcția de mers dinspre Roznov spre Piatra Neamț, a lovit o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, care se angajase în traversarea străzii, prin loc nepermis. Martorii oculari susțin că bărbatul, de loc din Săvinești, care conducea o motocicletă de mare putere, odată ajuns în zona podului ce leagă orașul Roznov de comuna Zănești, ar fi încercat să depășească un TIR aflat pe partea lui de deplasare, iar din cauza vitezei prea mari nu a reușit să frâneze la timp și a izbit în plin femeia. În urma impactului deosebit de violent, atât motociclistul, cât și bătrâna au fost proiectați la câțiva metri distanță și au decedat pe loc. Din cauza evenimentului, circulația în zonă a fost îngreunată pentru mai bine de o oră.

DSCN0268

DSCN0270

Al patrulea accident mortal în decurs de un an în zonă
Oamenii care locuiesc în zonă, pe care bubuitura i-a scos din casă instantaneu, sunt șocați de cele întâmplate, dar în același timp, sunt revoltați pe autorități, pe care le acuză că nu fac nimic pentru a reduce numărul accidentelor. „Pe drumul ăsta se circulă mereu cu foarte mare viteză. Ar trebui luate măsuri drastice, ar trebui făcută o trecere de pietoni, ar trebui montate niște limitatoare, ceva, pentru a-i face pe șoferi să circule mai prudent. Deși toată lumea știe asta, nimeni nu face nimic”, spun localnicii.
Cu mult mai grav este că tragedia de astăzi este a patra, în mai puțin de un an, soldată cu pierderi de vieți omenești. „Anul trecut, o fetiță de aici a murit, după ce un șofer a spulberat-o de pe șosea. Am ajuns să ne riscăm viața în fiecare zi, chiar și atunci când mergem să cumpărăm o pâine” spunea o femeie, care era aproape în stare de șoc din cauza scenelor la care tocmai asistase.

DSCN0278
Tot din mărturiile celor prezenți la locul tragediei, se pare că motociclistul și-ar fi făcut  un obicei din a circula cu foarte mare viteză prin zonă. Cu puțin înainte de momentul fatal, unul din localnicii care își bea cafeaua pe terasă, în curte, ar fi auzit și văzut motocicleta trecând în mare viteză spre Zănești. „Chiar m-am gândit în acel moment că ăsta n-o să sfârșească prea bine”, a spus zăneșteanul.
Ca o ironie a sorții, în momentul impactului motocicleta a rupt indicatorul de avertizare pe care era inscriptionat mesajul „Atenție! Zonă cu risc ridicat de accidente”.

 

Alex SÎRBU

One thought on “Foto de la dublul accident mortal din Roznov – UPDATE

Comments are closed.