Foto-cronică de profan la… K1!

A fost Gala K1 – numită și Gala Moroșanu – vineri seara la Piatra Neamț. Vestea a fost la fața locului, am adunat fotografii și impresii cu carul și cum nu suntem specialiști în astfel de sporturi precum cele care au fost exprimate în ring, preferăm o relatare tip reportaj-foto despre evenimentul în sine.

Ce s-a întâmplat în ring ați văzut la TV sau pe siteuri, ca relatări despre partea sportivă.

Cert este că vreo 3500 de oameni au urmărit pe viu spectacolul sportiv (sau sportul transformat în show), și-au susținut favoriții, au și scandat de câteva ori nu doar numele preferaților ci și „România” deși nu am văzut nici măcar un singur spectator cu un steag sau cu o eșarfă tricolor. Pentru că au arătat că pun atâta preț pe imagine, poate nu ar fi fost rău ca organizatorii să împartă câteva stegulețe, măcar din alea mici, de hârtie. Măcar la copii. Zicem și noi, așa… Dar hai să vă spunem ce a fost…

Da, au fost meciuri mai echilibrate, care au ținut publicul cu sufletul la gură până la final dar și meciuri care s-au terminat, pe fond, din primele 20 de secunde, pentru că sportivii care au intrat în ring (cei doi dintr-un meci) erau din filme diferite.

Hai să vedem – poveste și foto – ce a remarcat ochiul unui profan în ale sportului…

… Prezentatorul

Deși din punct de vedere a greutății era de pe la categoria pană, vocea era de super-greu. Vorbind foarte corect și românește dar și în engleză (e clar, nu va ajunge niciodată ministru), cu un timbru apăsat și vibrant, tipul respectiv poate prezenta oricând o super-gală de box la americani. Poate și știe.

… Fete frumoase

Multe. Multe și frumoase. Și pițiponcite (cuvânt inventat) dar și doamne și domnișoare stilate. Prezente în ring (anunțând reprizele, la înmânarea premiilor), ca hostess pentru diverse firme care au sponsorizat Gala, în public, alături de soți sau iubiți, au fost pata de culoare care au mai echilibrat din primitivismul puținilor spectatori cu instincte de peșteră (din păcate, aceștia au fost foarte puțini, marea majoritate a celor prezenți având un comportament civilizat).

Au fost unele femei frumoase și elegante chiar și alături politicienii care au asistat și ei la meciuri:

Această prezentare necesită JavaScript.

… Fete în ring

Și ca dovadă că trăim vremuri în care femeile pot fi și gingașe dar și „bărbătoase” a fost un meci în care victoria a fost disputată între două sportive, din care una chiar din Piatra Neamț:

A câștigat nemțeanca Roxana Mircea, eleva antrenorului Ionel Ioniță (Papi).

… Momentul wow a fost unul cultural: „Moldovă, e timpul să fii eliberată!”

Cea mai tare surpriză din Gala K1 a fost un moment artistic, când pe podiumul aflat în linie dreaptă cu ringul și-a făcut numărul basarabeanul Andrei Ioniță. A interpretat același moment poetic-muzical cu care s-a făcut cunoscut la X Factor în 2015, o piesă lipită de clasicul „Cântă cucul, bată-l vina…” cu celebrul vers „Moldovă, e timpul să fii eliberată!”.

… Politicienii

Mai întâi i-am remarcat pe cei din conducerea administrației județene. Adică prefecta Soroceanu (cu soțul aferent), Președintele CJ, Arsene (fătă soție dar cu fotograful și altă subordonată de top), vicele CJ, Asaftei (fără soție dar și fără purtători de trenă). Cam simultan cu aceștia a apărut deputatul Șerban (cu soție) și câțiva primari care aveau bilete cumpărate în zona VIP (în fotografii apare cel din Borlești dar l-am remarcat i pe cel de la Cândești).

De data aceasta trebuie remarcată audepășirea Prefectei Soroceanu. A reușit să vină – deși acum nu era vorba de o manifestare oficială la care participa în calitate de reprezentant al Guvernului – fără sandale. Deci a lipsit expoziția de pedichiură cu care a binecuvântat altădată trecerea trupelor în revistă sau salutarea unui drapel de luptă. Deci, bilă albă de data asta…

La un moment dat, în zona tribunei VIP PSD a apărut primarul liberal Chitic. S-a salutat după convenințe cu adversarii politici iar una din imagini, cu Chitic și Arsene amândoi aplecați, pe model de salut asiatic, e chiar faină…

Primarul a mers apoi în altă zonă de tribună VIP, tot lângă ring, dar diametral opusă celei a staffului PSD:

Evident că la fel ca toți cei prezenți în sală, și politicienii s-au ridicat în picioare la intonarea imnului de stat, unii ducând mâna dreaptă la inimă.

De-a lungul manifestării, i-am mai remarcat pe subprefectul Ungureanu, veșnic tânărul Cazan de la Roman dar și pe Adrian Niță, așezat pe un rând din spatele prefectei, discret, cum îi stă bine unui consilier de la Cancelaria Prefectului care cică nu ar mai fi în grații ca altădată…

„Ciobănaș la oi am fost…”

Una dintre cele mai tari ]n ring a avut-o Bogdan Năstase. În timp ce mulți dintre colegii lui de branșă preferă diverse tipuri muzicale de zici că au crescut prin ghetourile cu negri sau prin cluburile cu muzică militantă, Bogdan a intrat în scenă ca un român verde, îmbrăcat cu ditamai haina mițoasă de cioban, cu un toiag vopsit tricolor.

Și deși a avut un adversar dublu ca greutate, a bătut în el ca la urs spunând la final – exces de sinceritate – că „Îl bătea oricine din sala asta”. Ceea ce putea fi auzit drept o aroganță de învingător s-a dovedit a nu fi chiar așa, după ce promotorul Gigantului cubanez a spus la microfon că sportivul lui este la primul meci și vine după o cură de slăbire accelerată.

Tricouri cu numele… Consiliului Județean

O mare parte a disputei PSD-PNL cu privire la finanțarea Galei K1 a fost învârtită de liberali în jurul unor bani și cantități de materiale. Inclusiv s-a discutat despre tricouri. Imediat arătăm că nu au fost doar tricouri incriptionate cu logo-ul competiției ci și cu numele unei importante instituții județene…

Iar cât privește expunerea turistică și a administrației nemțene dar și a celorlalți sponsori, au fost de toate: afișaj pe panoul cu leduri, bannere (și cu firmele dar si cu CJ și Primăria), diverse materiale de promovare, logouri imprimate pe podeaua ringului dar și nelipsitele inscripții scrise nu doar pe echipamentul sportivilor ci și pe pielea lor…

Aaa, să nu uităm de tricourile cu numele Consiliului Județean:

Nu e clar care Consiliu Județean? Poftiți!

Consiliul Județean Bistrița Năsăud! Este evident că nu e vorba de tricouri inscripționate în această Gală ci de unele cu care au venit de acasă cei din staff-ul unui sportiv. Frumos. Bravo lor!

Meciul serii, cu Andrei Stoica

Meciul serii nu a fost, în ciuda așteptărilor, cel cu Cătălin Moroșanu ci cel cu românul Andrei Stoica contra lui sazan Memedi. Pentru un profan cum e autorul acestor rânduri, chiar a fost o întrecere disputată, un meci între doi sportivi de calibru. În vremuri în care diverse meciuri sunt de multe ori vizate de unele acuzații, partida dintre cei doi a părut a fi una curată, bărbătească, spectaculoasă.
Chiar dacă Stoica a dominat de la cap la coadă meciul, nu a reușit săș-l facă pe Memedi să nu se mai ridice.
De la jocul de picioare până la loviturile aplicate (mai ales cu pumnii), de la strategia abordată până la eschivarea atacurilor care nu puteau fi parate, ambii combatanți au arătat și clasă și știjnță a luptei. Victoria meritată a lui Stoica nu a mirat pe nimeni iar spectatorii chiar au apreciat că au văzut un meci adevărat…

Un turc obosit de la intrarea în ring…

Meciul catalogat drept vedetă al serii, dintre Cătălin Moroșanu și Mehmet Ozer, anunțat cu surle și trâmbițe drept „Bătălia Moldovei” nu suportă niciun termen de comparație cu cel de dinainte. Nici în plan sportiv dar nici ca spectacol, meciul respectiv nu a confirmat aceste așteptări ci, ca desfășurare și final s-a pliat fix pe alegațiile unora care spuneau că se va termina cam înainte de a începe.

Iar meciul nu a durat nicio repriză, turcul cedând meciul după câteva lovituri aplicate la genunchi de ieșeanul Moroșanu. Puși pe glume, unii spectatori comentau la ieșirea din sală că noroc că turcul a luptat cu Moroșanu că dacă îl avea adversar pe Andrei Stoica ar fi cedat în câteva secunde… Oricum, ca să vedem și partea plină a paharului, putem spune că și acest meci cu Moroșanu în prim-plan a avut parte de un anume show, dar nu la Sala Sporturilor ci la ședințele de Consiliu Județean.

Foto, fără număr…

Zestrea de fotografii pe care v-o oferă Vestea nu se oprește aici. Mai jos, alte și alte imagini din celelalte meciuri ale serii de vineri:

text si foto: Daniel VINCA

ATENȚIE! Fotografiile de mai sus sunt protejate de legislația cu privire la drepturile de autor.
Permitem utilizarea imaginilor în interes EXCLUSIV personal: printare pentru arhiva proprie sau postare pe facebook (fără decuparea semnăturii). Este INTERZISĂ cu desăvârșire folosirea acestor imagini, fără acceptul Redacției sau autorului, în orice alte materiale de promovare comercială sau sportivă (afișe, flayere, slade, clip etc), a unor manifestări (trecute, prezente, viitoare) sau personaje.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns