Fostul trezorier PSD, 5 ani după gratii! EXE!

Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, condamnat definitiv la cinci ani închisoare cu executare pentru delapidare, a fost escortat de poliţişti la penitenciar, pentru efectuarea pedepsei.

„În ziua de 1 iulie a.c., poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş – Biroul Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, privind un bărbat de 55 de ani, din Piteşti, condamnat la pedeapsa închisorii pentru cinci ani, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Bărbatul a fost depus la penitenciar”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Fostul deputat social-democrat Mircea Drăghici a fost condamnat definitiv, joi, la cinci ani închisoare cu executare pentru delapidare, într-un dosar în care este acuzat că a folosit subvenţiile primite de PSD de la AEP pentru a-şi cumpăra un imobil.

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins apelurile DNA şi ale lui Drăghici, fiind menţinută decizia de condamnare aplicată pe 15 octombrie 2020 de un complet de trei magistraţi.

Conform deciziei primei instanţe, Mircea Drăghici a primit 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. Cele două pedepse au fost contopite, urmând ca Mircea Drăghici să execute cinci ani închisoare, după ce judecătorii au aplicat un spor de pedeapsă.

De asemenea, lui Mircea Drăghici i s-au interzis mai multe drepturi pe o perioadă de trei ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 19.000 euro de la Mircea Drăghici. Partidul Social Democrat nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Conform DNA, în perioada 15 februarie 2018 – 11 iunie 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând PSD, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera, oraşul Voluntari, judeţul Ilfov.

Cu aceşti bani, Drăghici a acoperit parţial, în proporţie de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenţii a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieşea că banii respectivi ar fi plătiţi de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului.

V.N.

One thought on “Fostul trezorier PSD, 5 ani după gratii! EXE!

  1. Au contopit doua pedepse 3+4ani in Romania fac 5 ani care in final se reduc pe la 2,5 ani. De aia fura psd-istii lui Dragnea pt ca se merita ! Pana cand legislatia nu este schimbata radical tara asta nu se va schimba in bine.

Lasă un răspuns