Fostul prefect Panaite, recomandări pentru populație la vreme de fenomene meteo periculoase!

Fostul prefect Vasile Panaite transmite către nemțeni, printr-o rețea de socializare, câteva recomandări bune de aplicat la momente de vreme cu fenomene meteo periculoase. Panaite spune că recomandă măsurile respective și prin prisma experienței de fost primar și fost prefect dar și pentru că Prefectura Neamț nu ar fi transmis populației câteva recomandări mai mult decât necesare.

„Având în vedere faptul că județul Neamț se află sub cod galben și cod portocaliu de vreme rea, iar autoritățile județene NU au emis nici până acum un set preventiv de măsuri pentru populație, îmi permit – ca fost prefect și primar – să reamintesc nemțenilor câteva măsuri pe care trebuie să le ia în cazul unor fenomene meteo periculoase, pentru a-și proteja viața și bunurile: 
– pe timpul căderilor de grindină și vijeliilor să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția
– pentru limitarea posibilelor pagube generate de vijelii, să parcheze autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
– curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării apei.
Dumnezeu să ne aibă în pază!”, spune Vasile Panaite.

D.V.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns