Fostul ministru PSD de la Agicultură, dat pe mâna procurorilor DNA: Deputații au votat pentru ridicarea imunității

Camera Deputaţilor a încuviințat, marţi, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de ridicare a imunităţii deputatului Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii. Votul a fost cu 251 de voturi pentru, 25 împotrivă şi 2 voturi nule.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat că parlamentarii social-democraţi vor vota pentru ridicarea imunităţii în cazul lui Adrian Chesnoiu.

„Categoric (vor vota pentru ridicarea imunităţii – n.r.). E o decizie luată, mai ales că Adrian Chesnoiu ne-a rugat să facem acest lucru, indiferent de poziţia Comisiei juridice”, a arătat Ciolacu, într-o declaraţie acordată presei.

În 23 iunie, procurorul general a transmis Camerei Deputaţilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmărirea penală faţă de Adrian Chesnoiu.

„Sesizarea are în vedere cercetările pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de ministru, a infracţiunilor de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite,(…) şi de abuz în serviciu (…) dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (…)”, se precizează în scrisoare.

Totodată, procurorul general a transmis şi dosarul în original.

Ulterior, Adrian Chesnoiu a anunţat că se retrage din funcţia de ministru şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat. De asemenea, el le-a cerut deputaţilor să voteze pentru ridicarea imunităţii parlamentare.

V.N.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.