Fost președinte PNL Piatra Neamț către conducerea centrală a partidului: AJUNGE!

Conducerea centrală a PNL – adică Ludovic Orban – primește un mesaj extrem de dur din partea unui fost președinte al organizației liberale pietrene. „AJUNGE!”, scrie Radu Surugiu, acuzând leadership-ul liberal și pe exponenții acestuia pe care îi acuză că prin poziționarea pe tema referendumului au dus formațiunea politică într-o aventură care s-a soldat cu un eșec.

Mesajul lui Surugiu este: <<Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură și către un nou esec politic, care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu unește, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politică retrogradă. #Ajunge>>.

Radu Surugiu a fost deputat PNL în legislatura trecută, cu mandatul obținut într-un colegiu din județul Suceava. În 2014, după scandalul Ursărescu-Țapu din PNL Neamț, a făcut parte din echipa trimisă de la centru alături de Mugur Cozmanciuc, la Neamț. Surugiu a fost numit atunci președinte interimar al organizației PNL Piatra Neamț pe care a condus-o pentru câteva luni.

D.VINCA