Fost consilier municipal: „Merg cu Partidul lui Ponta!”

Fostul consilier independent din CL Piatra Neamţ, Ionuţ Mancaş anunţă că se va înscrie şi el în Pro România, partid din care face parte şi Victor Ponta.

„Voi merge şi eu cu Partidul lui Ponta. Eu văd că e vorba de o construcţie serioasă, cu oameni tineri dar cu experienţă şi cred că e un bun moment ca scena politică să fie curăţată de unii care sunt la vârf de cincinale întregi şi nu au bunul simţ să facă un pas în spate”, spune Mancaş.

„Văd la această formaţiune politică o nouă gândire, o nouă viziune şi, de asemenea, încă un lucru care mă bucură, lipsa acelor discursuri în limbaj de lemn care ascunde de obicei incompetenţa. Nu am discutat deocamdată cu domnul Vlad Marcoci, care înţeleg că va fi preşedinte interimar pe Neamţ dar sunt convins că totul va fi în regulă pentru că sunt doar un om care vrea să dea o mână de ajutor, nu mă interesează funcţii ci să venim cu o nouă ofertă şi pentru ţară şi pentru Piatra Neamţ, pentru că vedem cu totţii ce se petrece”, a declarat Mancaş aseară, în exclusivitate pentru Vestea.

Ionuţ Mancaş a fost consilier independent în CL Piatra Neamţ. Apoi a făcut pasul şi spre partide. Ultima lui experienţă de acest fel s-a consumat cu PNL Piatra Neamţ. În urmă cu câţiva ani, Mancaş a fost singurul contracandicat al senatorului Eugen Ţapu la funcţia de preşedinte PNL Piatra Neamţ.

După ce fostul preşedinte PNL Neamţ, Dorin Ursărescu a părăsit PNL, şi Ţapu şi-a pierdut funcţia de la Piatra Neamţ (fiind desfiinţate, la venirea lui Mugur Cozmanciuc, toate structurile de conducere) dar a fost trimis pe post de preşedinte interimar la Roman. Ţapu a pierdut în scurt timp şi funcţia respectivă, tot printr-o decizie de desfiinţare a structurilor de conducere care a urmat unui puci de la Piatra Neamţ, prin care oameni apropiaţi lui au încercat debarcarea fostului deputat Surugiu la de conducerea organizaţiei pietrene.

Ideea de „sămânţă de scandal” pare să-l urmeze consecvent pe senator, acesta fiind implicat acum într-o nouă dispută la rece, cu deputatul Mugur Cozmanciuc. Gura lumii (slobodă) spune că cei doi nu şi-au dat mâna nici măcar la nunta la care al treilea parlamentar de Neamţ, deputatul Leoreanu a fost socru mare. În renumitul cort al lui Căpraru de la Roman (prieten al lui Leoreanu), Ţapu şi Cozmanciuc au stat la mese diferite şi s-ar fi evitat toată seara.

Revenind la Mancaş, acesta este tipul de politician care spune verde în faţă, incomod pentru structurile de partid în care disciplina exacerbată ţine loc de comunicare, de principii, de libera opinie.

D.VINCA

One thought on “Fost consilier municipal: „Merg cu Partidul lui Ponta!”

Lasă un răspuns