Fost consilier municipal independent, ex PD, ex PNL, ex Pro, acum la PSD! „În Opoziţie, nu la ciolan!”


Ionuţ Mancaş, cunoscut pietrenilor mai ales din perioada în care a fost consilier independent (1996-2000, parcă) este, de puţin timp, membru cu acte în regulă la PSD Piatra Neamţ.
S-a înscris în PSD Piatra Neamţ acum câteva luni şi, în urmă cu câteva zile, a fost ales în Biroul Municipal PSD Piatra Neamţ, după cum relevă comunicatul remis chiar de partid, mai mult, chiar vicepreşedinte.


Fostul independent şi care în trecut a cochetat cu mai multe partide a declarat în exclusivitate pentru Vestea că a făcut pasul spre PSD în aceste momente pentru că „acum acest partid are nevoie de schimbare si de oameni noi! Am venit în PSD când partidul este in opoziţie! Nu la ciolan!”. Declaraţia parte a fi una cu bătaie lungă şi îi vizează probabil pe cei care, după ce s-au alimentat de la robinetul PSD cât partidul a fost la Putere, cât de curând vor spune că au fost, de fapt, nişte victime şi vor trimite bezele spre noua guvernare galben-albastră.

Lui Mancaş îi place democraţia internă din PSD: „Nu am văzut dictatura şi un singur sef ! Se discută, se cade de acord asupra unor probleme ale partidului! Am văzut un colectic tânăr si cu mult respect!”. A sesizat deja şi o deficienţă: „Singura greseala a PSD ului este ca nu sunt impulsivi pe facebook şi nu au multi postaci! În concluzie, se stă prost la comunicare!”.
În schimb, Mancaş e cucerit iremediabil de comunicare internă: „Eu am fost de dreapta ! Dar am rămas impresionat plăcut despre cum se poarta discutii între colegi! Este parerea mea! Sper sa nu ma insel!”.

La scurt timp după ce a terminat mandatul de consilier municipal independent, Ionuţ Mancaş a fost remarcat în apropierea PD-ului de la Piatra Neamţ. A fost, probabil, mai mult o dezamăgire pentru el pentru că, apoi, o perioadă de timp nu s-a mai implicat politic.

Ajunge apoi în PNL Piatra Neamţ unde, în 2013, „îşi permite” să fie contracandidatul senatorului Eugen Ţapu la şefia organizaţiei Piatra Neamţ unde deja parlamentarul era preşedinte interimar. Mancaş a fost atunci „executat” organizatoric într-un mare fel, i s-a dat voie să-şi susţină discursul în care să-şi prezinte programul abia când… delegaţii votau deja (unii dintre ei având în mână şi o copiuţă, nu cumva să încurce vreun nume din echipa Ţapu).

În ultimul an, Mancaş a fost perceput drept un apropiat al echipei Pro România de la Piatra Neamţ însă, după cum chiar el declară, a simţit că este nevoie de el pentru a face schimbarea de care are nevoie PSD în interior.

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns