Florin Zaharia: Abandonul școlar, o piedică în dezvoltarea României

Constituția României, legea supremă din țara noastră, reglementează în articolul 32 dreptul la învățătură, ca fiind unul din drepturile fundamentale ale cetățenilor.
Dar este asta îndeajuns pentru ca națiunea română să fie o națiune educată iar România o țară in care toți pornesc in viață cu șanse egale?

23,6 % – rata abandonului școlar în regiunea nord est, după cum arată datele din  Monitorul Școlar, iar potrivit alor studii aceasta este cu  20% mai mare in mediul rural față de mediul urban. Asta inseamnă că  aproape unul din 4 copii din zona noastră, din diferite motive, nu reușește să-și termine studiile obligatorii, garantate de stat. Unul din 4 copii este nevoit, de cele mai multe ori pentru a se întreține să înceapă să muncească de la o vârstă fragedă și să abandoneze școala.

 De ce s-a ajuns aici, de ce unii copii nu au nicio șansă să-și îndeplinească visele? De ce înainte de 1989 se putea ca un copil de la țară,dintr-o familie fară posibilitați să reușească să termine orice facultate ,cu ajutorul statului, și acum fară implicarea familiei să fie aproape imposibil?

Un prim motiv ar putea fi fondurile alocate invățământului de la bugetul de stat, mult sub necesarul funcționarii  normale.  Procentul alocat pentru învațămant  din bugetul țării în 2020  este de 3.4% , aproximativ  8 miliarde de euro, la mare diferența de alte țari care au ințeles că o țara nu are un viitor fără educatie.  Finlanda  este campiona Uniunii Europene la acest capitol, cu  11 % din PIB,  in conditiile in care România și Finlanda  au  aproximativ același PIB.

Lipsa fondurilor a trebuit,de cele mai multe ori, să fie compensată din contribuția părinților, materială dar și fizică,atunci când a fost vorba fie de zugrăvirea claselor ,fie de utilarea cu material didactic sau produse de curățenie și igienă.

În condițiie in care multe din comunitățile locale sunt destul de sărace iar autoritățile locale nu întreprind acțiuni pentru atragerea de fonduri, școlile sunt lipsite de dotări minime pentru o bună desfașurare a procesului de învațământ. Incă avem in județul Neamț școli cu clase neîncălzite  și cu toaletele in curte.Nu mai vorbim de lipsa unei mese calde care pentru multi dintre copii ar constitui un motiv intemeiat  de a veni la școală mai convingător decât o posibilă  amendă aplicată parinților.

Un alt motiv ar politizarea excesivă a invațământului. Atunci când apartenența politică contează mai mult in obtinerea unei functii de conducere in cadrul școlii sau a celorlalte instituții legate de procesul educațional decât rezultatele obținute de exemplu la olimpiade de către elevii indrumați , atunci avem o mare problema. Politizarea excesiva,pană la nivel de școală general, nu face decât să  elimine competiția pe baze profesionale dintre cadrele didactice si să se ajungă in situația ca elevii să rămână în clasă sub supravegherea unui angajat auxiliar al școlii deoarece cadrul didactic este ocupat cu campania electorală.

Un caz celebru este acel in care portarul școlii ajuns primarul comunei respective , supraveghea indeaproape procesul de invățământ și activitatea conducerii școlii unde fusese agajat inainte de a fi primar.

Una din soluții ar fi ca instituția mediatorului școlar să funcționeze cu adevărat iar impreună cu autoritățile și comunitatea locală să găsească cele mei bune pârghii pentru reducerea abandonului școlar. Această instituție nu trebuie să fie utilizată doar pentru a crea locuri de muncă bine platite celor din anturajul politicienilor.

Toți copii trebuie stimulați și ajutați să-și urmeze visul, să-și gasescă drumul in viață , se se inceteze promovarea nonvalorilor  pentru ca tânara generatie să aibă modele demne de urmat, in orice domeniu ,civic ,sportiv sau chiar politic.

Florin ZAHARIA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns