Florin Hozoc: „De ce a fost demis Vlad Voiculescu? Iubirea de sine și autosuficiența agresivă!”

O analiză pertinentă și argumentată a demiterii Ministrulu Sănătății este făcută de Florin Hozoc (fost editorialist la Vestea) care, sub tilul „De ce a fost demis Vlad Voiculescu?” trece în revistă câteva din episoadele de orgoliu individualist, bâlbe ministeriale, probleme grave de comunicare dar și lașitatea de a o pune pe Andreea Moldovan să semneze ordinul de ministru care schimba peste noapte punctajul pentru carantinare.

<<Știu cum este să te simți singurul care luptă cu un sistem stăpânit de o gașcă de firme, ce primesc de ani de zile peste 70% din licitații. Așa m-am simțit și eu în 2020, când un întreg sistem de transfuzie părea că se opune colectării de plasmă convalescentă. Totuși, câteva centre de transfuzie au spart gașca și chiar au reușit să colecteze la nivel european. Și am decis să lucrez măcar cu acelea, ca să salvăm cât mai mulți pacienți.

Știu cum este să te simți frustat că birocrați sau politicieni incompetenți te ignoră, te sfiează sau îți subminează eforturile făcute cu bună credință.

Dar cred că atunci când ești ministru într-un guvern de coaliție, trebuie să înțelegi că ai obligația să construiești alianțe funcționale cu premierul și cu ceilalți colegi din Guvern, care să te susțină în războiul împotriva acelor birocrați incompetenți ce trebuie schimbați, sau a acelor structuri corupte care se opun reformelor și care sustrag resursele sistemului sanitar.

Nu poți să mergi în logica „eu sunt singurul om deștept

și cinstit din Guvern” și să-i ataci în continuu pe toți ceilalți din Guvern, fără să înțelegi că în felul acesta pui în pericol chiar obiectivele majore ale acelei guvernări.

Nu poți să nu înțelegi că nicăieri în lume nu scapi nesancționat atunci când, în calitate de ministru, sfidezi și subminezi sistematic premierul și colegii din Guvern.

Nicăieri în lume, nu scapi nesancționat atunci când fiecare lovitură o dai ca un laș, punând pe altcineva să semneze. Andreea Moldovan plătește pentru lașitatea lui Vlad Voiculescu, care ar fi trebuit să semneze și să comunice el toate acele decizii sau propuneri ce au născut controverse în Guvern, dar după ce în prealabil se consulta cu Premierul>>.

Florin Hozoc atrage atenția și USR-PLUS că retorica cu „Voiculescu, singurul deștept și cinstit” este una populistă: <<Și nicăieri în lume partidul care te susține nu poate spune că tu ești singurul care se luptă cu mafia, iar înlocuirea ta poate opri această luptă. Partidele democratice nu stau într-un singur om, mai ales într-unul care a pus în pericol o coaliție, prin tensionarea sistematică a relațiilor din Guvern. Doar partidele populiste fac asta, ca să-și câștige adepți cu aceste spectacole ieftine.

Și nici măcar nu a fost vorba despre disensiuni majore, ci doar despre incompetență în comunicarea cu cei care ar fi trebuit priviți ca aliați.

Toate astea s-au întâmplat pentru că Vlad Voiculescu se iubește mai mult pe sine, decât iubește reformele pe care afirmă că le-ar fi dorit. Altfel, ar fi fost dispus să renunțe la imaginea de „unicul deștept cinstit din Guvern” ca să își câștige susținerea necondiționată a colegilor, a Premierului și a Președintelui.

Iubirea de sine și autosuficiența agresivă au fost cauzele acestui sfârșit brusc al celui de-al doilea mandat al lui Vlad Voiculescu. Asta dincolo de lipsa de soluții reale la actuala criză pandemică… dar aici pot fi mai multe opinii>>.

D.V.

One thought on “Florin Hozoc: „De ce a fost demis Vlad Voiculescu? Iubirea de sine și autosuficiența agresivă!”

  1. Vlad Voiculescu a fost singurul ministru care si-a cerut scuze cand a gresit si singurul ministru care a vrut sa eradicheze coruptia din sistemul medical, dar a fost infrant.Fara el aflam ca sunt centre paralele de vaccinare??Articol de doi bani ….Rusine….

Lasă un răspuns