Florentina Moise: Consilierii PSD Piatra Neamț transformă indemnizațiile în bunătăți de Paști pentru 50 de familii sărace

Consilierii locali de Piatra Neamț anunță prin vocea Florentinei Luca-Moise (președintele organizației) intenția hotărâtă de a dona toate indemnizațiile încasate (de după alegerile locale din septembrie 2020) pentru a susține financiar o acțiune caritabilă pregătită cu gândul la Sărbătorile de Paști.

Mărinimosul act caritabil este susținut, de asemenea, de doamnele OFSD, de tinerii TSD Piatra Neamț dar și de un consilier județean.

Cu banii astfel adunați vor fi cumpărate produse alimentare care vor fi donate către 50 de familii nevoiașe.

<<Bucuria Paștelui nu poate fi deplină dacă știu că în jurul meu sunt părinți care nu pot asigura cele necesare copiilor lor pentru masa din noaptea de Înviere sau că sunt bătrâni care de sărbătorile pascale nu vor simți gustul cozonacului, al sarmalelor ori nu vor ciocni un ou roșu…
Totdeauna am trăit alături de oameni, m-am bucurat sau oftat alături de ei și am urmărit să îi sprijin dacă au nevoie de ajutor! La fel voi face și cu ocazia Paștelui care se apropie, pentru semenii aflați în situații materiale dificile.
Împreună cu colegii mei social-democrați consilieri locali pietreni, vom dona toată indemnizația care s-a acumulat de la preluarea mandatelor și până în prezent. De curând bucuria mea este și mai mare pentru că am aflat că inițiativei mele se alătură și membrii Organizației de Tineret a PSD, condusă de Alexandru Topor, colegele de la Organizația Municipală OFSD Piatra-Neamț, condusă de Ramona David și consilierul județean PSD, Răducu Adrian Păduraru.
Împreună ne vom strădui să asigurăm toate cele necesare membrilor a 50 de familii sărmane din oraș, astfel încât și în casele lor să se simtă miros de pască, drob, cozonac, să se bucure de masă încărcată în zilele de Paște>>, spune Florentina Moise.

Șefa PSD Piatra Neamț își încheie anunțul cu un mesaj care nu ar fi rău să fie molipsitor și pentru alți oameni care-și pot permite bucuria de a face o faptă bună: <<Dumnezeu mi-a dat șansa de a putea ajuta și pentru asta îi mulțumesc! Îi mulțumesc pentru că sunt sănătoasă, pentru că îmi deschid ușa casei doi copii minunați și pentru că în mijlocul familiei mele îmi găsesc liniștea după fiecare zi de muncă!
Pentru toate aceste binecuvântări, sunt dispusă oricând să îi ajut pe cei aflați în nevoie – și la Paștele care se apropie, și la Crăciun, și în orice zi voi căuta să fiu la locul potrivit pentru a tămădui o rană!
Mulțumesc, Doamne, pentru putere! Și pentru prietenii pe care mi-i dai, pentru a putea face împreună lucruri minunate!>>.

Așa cum am mai anunțat, Vestea va promova ori de câte ori va avea ocazia asemenea inițiative, în ideea că astfel de acțiuni aduc o rază de bucurie celor care au atâta nevoie dar și că pot fi un exemplu și pentru alții.
Ar fi de dorit ca astfel de acte caritabile să genereze gesturi similare deși, după cum vedem în aceste zile, mereu se vor găsi hateri sau postaci care, din răutate politică sau pentru că așa sunt ei croiți, vor căută o chichiță de care să se lege, încercând să arunce cu noroi în astfel de fapte bune, în cei care le organizează și le finanțează sau în cei care le sprijină.
Dar, ca în toate domeniile, și în ce privește sprijinul pentru Aproape, unii chiar fac și alții doar comentează…

V.N.

Lasă un răspuns