Flagrant cu luare de mită la doctorul Guţu. Şi-au vândut vaca şi tot nu l-au mulţumit!

mita

Uimire totală în lumea medicală nemţeană: doctoral ortoped Florică Guţu, de la Spitalul Judeţean Neamţ a fost săltat cu de poliţişti şi procurori după ce a primit 5 bancnote inscripţionate “MITA”.

Cel care a dat banii este şi denunţătorul din acest caz şi a apelat la oamenii legii iritat că după ce îi înmânase aceluiaşi doctor 11 milioane lei vechi (plăci, şuruburi, anestezist… după cum i s-a spus), i s-au cerut alte 10 milioane lei pentru realizarea operaţiei.

Din povestea relatată acum câteva ore la un post tv (unde a fost prezentat şi un dialog telefonic înregistrat cu denunţătorul), e vorba de fiul pacientei (care este o femeie în vârstă), dintr-o comună din Neamţ de pe Valea Bistriţei. Omul era foarte supărat de toată această situaţie: el nu are serviciu, soţia are şi ea nişte probleme, tatăl este şi el în vârstă şi bolnav.

Ca să poată completa suma iniţială de 11 milioane, oamenii vânduseră vaca din bătătură, după cum relatau aseară jurnaliştii la o dezbatere tv. Când doctorul le-a cerut cele 10 milioane, denunţătorul a cerut şi sprijinul unei surori şi i-a dat acestuia 3 milioane. Doctorul le-ar fi pus în vedere că trebuie să-i mai dea “7 milioane sau măcar 5”. Omul a crezut că vede negru în faţa ochilor şi a reclamat cazul.

Aşa s-a ajuns ca azi să dea banii marcaţi iar doctorul să fie săltat chiar din Spitalul Judeţean Neamţ. Surse neoficiale dădeau, mai devreme, ca sigură, reţinerea doctorului sub acuzaţia de luare de mită.

În ochii opiniei publice nemţene, secţia de Ortopedie din spital este cunoscută drept una în care, pentru intervenţii chirurgicale, nu ai nicio şansă fără bani. Teoria dizpozitivelor medicale (tije, şuruburi, plăci) care nu s-ar afla pe stoc dar pot fi procurate repede şi direct la sugestia doctorilor pare cel puţin una făcută să producă bani suspecţi. Deşi în mod repetat, şi cei care au condus spitalul judeţean în ultimii ani şi cei care s-au perindat la conducerea CJ au tot spus că pacienţii nu mai trebuie să scoată bani din buzunar pentru aceste dizpozitive, povestea celor 5-10 milioane pe care oamenii trebuie să le scoată din buzunar pentru aceste materiale (plus “costul” operaţiei) este una mereu prezentă în spaţiul public.

Vom reveni.

D.VINCA

10 thoughts on “Flagrant cu luare de mită la doctorul Guţu. Şi-au vândut vaca şi tot nu l-au mulţumit!

  1. Cum de a picat doar Gutu ca in sectia aia cam toti sunt o apa si un pamant. Au facut la bani punandu-i pe oameni sa plateasca chipurile dispozitivele de numa-numa!!!! Operatiile de la Ortopedie sunt cele mai scumpe nu numai din spital ci din toata Moldova!!!

    • Nu este adevarat. Soacra mea a fost operata de d-nul dr. Caranfil si nu a dat niciun ban pe proteza de sold.

    • SERIOS ?
      posibil sa nu-ti fi cerut bani, soacra, de obicei cere de la baiat , nu de la nora 😉

    • acum discutand serios, cica la iasi o operatie gen proteza de sold costa 1000 euro, dar in final operatia e reusita, aici iti ia 3000 lei dar trebuie sa te reoperezi la iasi ca nu sunt meseriasi, ci macelari la piatra neamt. daca stii, chiar a arata la tv pe post national, doctori prinsi la iasi cu spaga pt operatia de sold, unul e doctor universitar la sp. de recuperare.

  2. ce e sistemul de sanatate? de ce esti asigurat?platesti dispozitive fara chitanta?dai mita pentru operatie ce naiba mai inseamna asigurat in tara asta?am trecut prin asa ceva…………………………

  3. si faimosul Dr. Bucataru a cerut in luna ianuarie a aceruit pt o operatie a bunicii suma de 1000 de lei pentru un amarat de surub. Si doar in accea zi a mai primit de la alta pacienta alte 1000 de lei ca apoi sa plece in concediu in Marea Britanie.Nu mai comentez de asistente care au impertinenta sa vina sa ceara bani! Dupa vreo 14 zile, dupa nenumarate telefone sa trimita asistenta sefa, acasa la pacienta sa ii scoata firele contra sumei de 100 de lei. Catuse pe mana lor! Asta vrem! I-as strange mana acestui domn care a facut sesizarea la politie! Ca nimeni nu are curajul sa se duca sa ii denunte! Rusine acestor oameni pt ca nu sunt doctori! Sunt cersatori de bani din buzunarul bolnavilor!

  4. Nu ar fi rau sa il tina ascuns vreo 2-3 ani. Cu aceeasi nesimtire mi-a cerut si mie 500 de lei pentru a-mi opera o dubla fractura prin 2002. L-am trimis ca Casa de Sanatate, ca acolo ii plateam „spaga”. I-am spus clar ca nu ii dau si ca sunt curios daca imi pune piciorul stramb…

  5. asa am patit si noi acum un an in urma sotul meu a fost operat de acest impostor mia cerut 3000 de lei mimia spus ca daca nu,îi dau acesti bani nu îl operea
    za. Iam dat acssti bani am cumparat placauta si nu a fost noua. în loc sa îl faca bine ia nenorocit piciorul.neavand bani nuam putut sa îl dau in judecata daca as putea as vrea sa imi recuperez toti banii care iam dat lui si banii dati pe medicamentele pe care i lea dat si nu siau facut efectul

Comments are closed.