FILM ARTISTIC cu Arsene aflând azi că pacienții din Spital primesc zeamă chioară și terci de orez! După 4 ani de mandat!

După o zi în care presa centrală (Libertatea), cea locală (Vestea) și facebook-ul au bubuit de imagini cu mâncarea absolut penibilă din farfuriile bolnavilor COVID 19 de la Spitalul Județean Neamț, Ionel Arsene, președintelui Consiliului Județean Neamț răspunde cu un film de propagandă în care, evident, anunță cum va rezolva el problema. „Voi aloca bani de la CJ!”, spune, într-un acces de sinceritate în care nu este atent la detaliul „persoana 1 singular”, în care alocările financiare de la CJ (bune sau rele, dar asta e altă discuţie) ţin de votul plenului din care fac parte 30 şi ceva de consilieri.

Câteva observaţii la ce vedem în filmul de propagandă:

1.Arsene are perfectă dreptate când spune că norma de hrană e stabilită de Guvern/Ministerul Sănătăţii. Asta nu înseamnă că instituţia pe care o conduce nu poate suplimenta cu sume sau produse în plus cum, de ani de zile se întâmplă în unităţi sanitare patronate de administraţii locale, cum e şi cazul Spitalului Bisericani (primar PSD Ion Rotaru).

2.Chiar şi ultimul prost (sau deştept) din acest judeţ ştie că mâncarea la Spitalul Judeţean Neamţ este o cruntă bătaie de joc. Şi din cauza subfinanţării acestei cheltuieli dar şi din cauza unora din guralivele de la Bucătărie (se vede în film cum ţipă ca la tarabă, acoperindu-l de câteva ori pe Arsene, şi cum încearcă să „sucească” discuţia unde vor, ba comparându-se cu medicii şi asistenţii care chiar sunt în prima linie, ba plângându-se ce muncă grea a fost să trântească în caserolă o felie de salam şi un mini-unt), legendele urbane despre greutatea mai mare a bagajelor la plecarea din tură fiind deja mai cimentate decât străvechea doină românească. Arsene e preşedinte la CJ Neamţ de aproape 4 ani!
În tot acest timp, presa normală la cap (nu aia aservită Preşedintelui, nu aia care confundă publicitatea cu obligaţia adâncă de a pupa cu zel dosul şefului) a tot scris, a tot transmis semnalele venite de la pacienţi. Un exemplu de la concurenţă, AICI – Rușinea Europei: 4.56 lei masa unui pacient la Spitalul Județean!.
Ce a făcut, concret Arsene, la toate aceste semnale publice? Un mare NIMIC!

3.Revenind la Guvernanţii care ar trebui – chiar de IERI!, metaforic – să mărească aceste alocaţii de hrană. Da, Guvernul Orban trebuie să facă asta imediat.
Dar ca să respectăm adevărul istoric (şi fără a-i exonera pe liberali), trebuie menţionat că Orban şi ai lui sunt la butoane de câteva luni. Iar mare parte din mandatul de preşedinte al lui Arsene s-a suprapus peste Guvernele PSD, cu premieri puşi de condamnatul Liviu Dragnea. Avem în arhive poze cu momentele numirilor de premieri (Grindeanu, Tudose, Dăncilă) când Arsene era acolo, lângă Dragnea, piesă de bază. Aşa cum nu-i opreşte nimeni acum pe liberali să corecteze anomalia normei de hrană penibile, nu i-a oprit nimeni nici pe PSD-işti să fi reparat problema în cei 3 ani de Guvernare PSD suprapusă peste mandatul lui Arsene.
Ba, cu scurta guvernare (la fel de nefericită) a lui Cioloş, din 2012 până la finele lui 2019, România a fost condusă de premieri şi guverne (majoritar) PSD. Le-a cerut Arsene premierilor şi Miniştrilor Sănătăţii puşi de PSD (inclusiv celei arestate recent pentru luare de mită) să mărească această alocaţie de hrană? Nu ştim, Arsene nu se referă la aşa ceva în mirobolantul film de propagandă.

4.Dar vedem în film că la început, cât este lăsat să vorbească de gureşele bucătărese, Arsene îl ia la rost pe bărbatul ăla care părea mai şefuleţ. Pe bune? Nu era mai normal ca preşedintele CJ să-i dea cu caserola în cap (la figurat, evident) directorului de spital care era chiar lângă el (da, Apostoae, cel inculpat în dosar penal de corupţie şi deturnare de fonduri europene)?
Dar, apropos, mai reţine cineva câţi directori, cu sau fără concurs, au fost schimbaţi în mandatul lui Arsene? 5? 6? Toţi numiţi iniţial de el, de Arsene, ca interimari. Adică toţi giraţi de preşedintele CJ.
Bucătăresele din imagini spun că nu există mijloace, ambalaje mai mari pentru transportul caserolelor spre secţii. Lăzi, spun ele… Vă daţi seama ce manageri a tot numit Arsene şi cum vede el managementul macro a celei mai mari unităţi sanitare din judeţ dacă bucătărele îi spun, lui, personal, că nu sunt lăzi? Epic…

În rest, ca şi părere personală, filmul e genial de-a dreptul. Ar putea fi chiar premiat dacă ar exista un festival internaţional al filmelor de propagandă pentru idioţi, care nu au nevoie de lămâie când urmăresc ceea ce şi unii PSD-işti normali la cap numesc „mangleală”…

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

2 thoughts on “FILM ARTISTIC cu Arsene aflând azi că pacienții din Spital primesc zeamă chioară și terci de orez! După 4 ani de mandat!

  1. Ar trebui dati afara toti de la bucatarie si externalizat serviciul.S-a mai incercat asta, dar a tipat „poporul”!

  2. Sa vedeti cand o sa afle ca la contagioase nu sunt wc-uri suficiente si ca pacientii sunt disperati, stau in niste conditii mizerabile, atunci EL o sa mai aloce niste bani, DIN CONTUL LUI (ca doar spitalul judetean e plantatia lui) 🤬😈

Lasă un răspuns