Femeie accidentată pe trecerea de pietoni

O tânără de 24 de ani a fost rănită grav ieri, după ce șoferul unui microbuz a izbit-o în plin pe trecerea de pietoni, informează Ambulanța Neamț. Accidentul a avut loc cu puțin înainte de ora 16.00 în fața primăriei din Bicaz. Victima a fost transportată în primă fază la spitalul din oraș, fiind ulterior dusă la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.
În urma impactului, femeia a suferit politraumatisme, dar și răni mai grave la gleznele ambelor picioare.Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au mai stabilit că vizibilitatea șoferului de 66 de ani a fost afectată de faptul că, pe prima bandă, în fața trecerii pentru pietoni era oprit un alt microbuz de transport persoane, pentru coborârea pasagerilor, se arată într-un comunicat al IPJ Neamț. Și șoferul celui de-al doilea microbuz a fost testat alcoolscopic, rezultatul arătând că nu băuse înainte de a se urca la volan.
Un accident similar a avut loc tot ieri, pe strata Privighetorii. Din primele cercetări efectuate la fața locului se pare că, în timp ce un bărbat de 61 ani, din Piatra Neamţ conducea un autoturism pe str. Privighetorii, a efectuat manevra de viraj dreapta pe b-dul Traian, iar la trecerea de pietoni semnalizată corespunzător nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 64 ani, pe care a acroșat-o. Rezultatul testului cu „fiola” a fost, și în acest caz, negativ.
Ambii conducători auto sunt cercetați penal pentru vătămare corporală din culpă.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns