Fără acoperiș deasupra capului, de la un coș de fum


O familie din Roman a rămas ieri seară fără acoperiș deasupra capului, după ce un incendiu de proporții le-a cuprins locuința. Potrivit responsabililor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava”  Neamț, flăcările au izbucnit din cauza unui coș de fum deteriorat.
Flăcările s-au extins și la acoperișul unui grajd, distrugând și alte construcții din lemn, dar și bunurile din două camere, cu tot cu aparatura electronică și electrocasnică.
La locul evenimentului s-au deplasat 16 subofiţeri cu 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă și o ambulanță B2 din cadrul Detașamentului de pompieri Roman. În urma incendiului au ars acoperișul casei și al grajdului, construcții din lemn cu învelitoare din azbociment pe o suprafață de 100 de metri pătrați, bunurile  materiale din două camere de locuit, aparatură electronică și electrocasnică, mobilier, haine, lenjerie, precum și patru ferestre din PVC cu geam termopan și documentele personale ale proprietarului”, a precizat slt. Marcel Bucur, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns