Au trecut deja una–două zile de la momentul în care trei copii de 14 ani au plecat din Casa Veronica, structură aflată în subordinea Centrului Ozana din Târgu Neamț (iar filiera administrativă urcă spre DGASPC şi spre CJ Neamţ), iar autoritățile nu i-au găsit până în acest moment. Oficial, copiii sunt „căutați”. Practic, comunitatea știe doar atât: au dispărut.

Nimeni nu își dorește să se repete un caz precum cel din 2015, când Vasile Alexa, copil instituționalizat la Școala Specială „Alexandru Roșca” din Piatra-Neamț, a murit înecat după ce a plecat din unitate, trupul său fiind găsit în canalul hidroenergetic din comuna Pângărați. Atunci, tragedia a fost urmată de anchete, sancțiuni (pentru o supraveghetoare, pe post de Acar Păun) și declarații solemne despre „lecții învățate”. Doar că realitatea de azi arată că sistemul a rămas, în esență, același.

Pentru că disparițiile din centrele de protecție nu sunt accidente izolate. Sunt simptomele unui mecanism administrativ slăbit, întreținut aşa ani la rând.

Casa Veronica și Centrul Ozana: puțini oameni, multă rutină

O sursă din cadrul DGASPC Neamț, care a acceptat să vorbească sub protecția anonimatului, descrie situația fără ocolișuri:

„De ani de zile este criză de personal în centre. Nu la birouri. La munca de jos, la supraveghere, la turele de noapte, la contactul direct cu copiii. La birouri, schema e ocupată mereu, full. De la partid, de la partide. Acolo însă unde e muncă grea, de şters la fund copii sau adulţi, sau persoane cu handicap, de supravegheat constant aceşti rezidenţi, e jale… Toţi din conducere ştiu, şi de la Direcţie şi de la CJ dar nu îi interesează. Altele sunt priorităţile lor…”

Casa Veronica funcționează în cadrul Centrului Ozana Târgu Neamț (unde mai este o casă similară, Ozana), iar datele oficiale din organigrama Centrului (în ansamblu) sunt grăitoare:

27 de posturi normate / 19 posturi ocupate / 7 posturi neocupate

Asta înseamnă un deficit de peste 25% – mai mult de un sfert din personalul minim necesar.

Nu sunt posturi „opționale”. Sunt posturi stabilite tocmai pentru ca supravegherea copiilor să fie continuă și reală. În schema centrului există și funcții administrative (cum e cea de contabilă, de exemplu), ceea ce înseamnă că deficitul lovește direct în supraveghetori, educatori, personal de tură – exact oamenii care ar trebui să fie permanent lângă copii.

Când lipsesc oameni, apar ture subțiate, oboseală cronică, automatism. O muncă profund umană ajunge să fie făcută mecanic. Așa se instalează rutina periculoasă. Efectele muncii robotizate în sens negativ se reflectă în viaţa şi starea de spirit a unor copii şi aşa bătuţi de soartă…

Lecția ignorată din cazul Alexa

În cazul Vasile Alexa, anchetele au arătat completarea formală a proceselor-verbale de predare-primire între ture. O supraveghetoare a fost sancționată. Dar dimensiunea reală a problemei a fost, atunci ca și acum, evitată.

În regim de ture de 12 ore, asta înseamnă două procese-verbale pe zi. Două PV-uri pe zi înseamnă 730 de procese-verbale pe an.
Dacă aceste documente sunt completate „din reflex”, fără verificare reală, vorbim de sute de acte formale repetate anual, de mii de documente întocmite „la mişto” în câíva ani de zile…

Nu o dată.
Nu o excepție.
Ci ani la rând.

Este imposibil ca o asemenea practică să fi existat fără ca șefii de centre, directorii de unități sau conducerea DGASPC să știe. Când un „formalism” se repetă de sute de ori, el nu mai este o greșeală individuală. Devine toleranță instituțională.
:i de;i a fost vorba de falsuri şi uz de fals, ancheta Parchetului de la acel moment nu a mers mai departe. Spre bucuria unora cu funcţii de şefi…

Disparițiile, încă tratate drept „plecări”

În România, abia în ultimii ani s-a ajuns ca disparițiile copiilor din centre să fie anunțate mai rapid. În anii anteriori, sesizările se făceau uneori după zile întregi, sau chiar deloc, pe logica păguboasă: „pleacă, se întorc”. Plus că dădea prost prin raportări oficiale să fie văzute şi astfel de situaţii reale…

Între timp, au mai fost schimbate legile şi reglementările. Au aflat – ce minune! – chiar şi cei care lucrează într-un sistem numit Protecţia Copilului, că în cazul dispariţiilor de copii, primele ore pot fi cruciale pentru salvarea minorilor…

Chiar și astăzi însă, de multe ori, procedura se oprește la anunțarea dispariției și la un comunicat de presă. De acolo, fiecare instituție funcționează în bula ei. Fiecare instituţie va invoca „metode specifice”, va spune despre elanul investit în căutări şi va ridica din umeri dacă trebuie să spună ceva real despre cooperare inter-instituţională (în afară de clişeele de pe la simpozioane).

Inclusiv pentru unii polițiști, acești copii sunt percepuți ca „voiajori”: ăia de la casa de copii. Nu e neapărat rea-voință, ci blazare instituțională. Când sistemul de protecție tratează plecările ca pe o rutină, și reacția Poliției devine una de rutină.

Cum se face, concret, în alte țări

În multe state democratice, dispariția unui copil aflat în grija statului este tratată ca o alarmă majoră, la nivel de mobilizare comparabil cu evadarea unui deținut periculos.

Toți polițiștii aflați în serviciu primesc instant pe dispozitivele electronice – tablete, telefoane de serviciu, ecrane din autospeciale – fotografia copilului, vârsta, semnalmentele, hainele, ultimele informații cunoscute. Pot abandona alte misiuni, își pot reconfigura patrulele, se pot implica direct în căutări.

În paralel, se declanșează anchete administrative, audieri ale personalului, iar procurorii pot intra rapid în cauză. În unele state, fotografia copilului apare pe panouri electronice rutiere sau publicitare, în transportul public sau în spații comerciale.

Acolo, copilul nu „lipsește”. Este căutat activ.

Legenda europeană vorbeşte despre un caz de dispariţie copil, dintr-un centru special din Elveţia, acum vreo 12.
Cazul a fost reclamat imediat şi, cu maximă promptitudine, la faţa locului, a ajuns un procuror. Celulă de criză cu poliţişti (judiciarişti, de la trupe speciale, pompieri, psihologi-profileri).
Era vorba despre o fată de 14 ani (fix ca la Târgu Neamţ).
Toţi angajaţii Centrului au fost chemaţi de acasă. Interogat, firecare, de câte 3-4 oei, consecutiv.
La un moment dat, şeful Centrului se enervează. că dura prea mult, îşi strica programul. Procurorul decide scurt: toţi angajaţii centrului rămân consemnaţi în instituţie
„Până când?”, întreabă nervos şeful de Centru. „Până o găsim!”, răspunde procurorul care adaugă să fie pregătită şi o cameră cu două paturi, pentru el şi şeful Poliţiei.

Cifrele județului: problema nu e locală

Situația de la Ozana. adică şi de la Casa veronica, cu deficitul de personal, nu este o excepție.

O demonstrează organigrama DGASPC, „găsibilă” în sursă deschisă.

Centrele pentru copii din județ funcționează cu un deficit de 24,2%
(421 posturi normate, 319 ocupate, 102 neocupate). Practic, un post din 4 este NEOCUPAT!

Centrele pentru adulți – cu un deficit de 29,1%
(1.006 posturi normate, 713 ocupate, 293 neocupate).

Cumulate, centrele rezidențiale funcționează cu aproape 28% personal lipsă
(395 posturi neocupate din 1.427).
În acelaşi DGASPC în care vreo 50 de salariaţi au fost angajaţi cu câteva luni înainte de a deveni operaţional un Centru (cel de la Dragomireşti), au fost practic plătiţi să taie frunze la câini.

În același timp:
conducerea DGASPC are 0% deficit,
zona TESA are aproximativ 2% deficit.

Diferența e uriaşă şi nu vine din cer. La munca de jos, deficit de personal (faţă de organigramă) de 25%. În birourile DGASPC, prin fel de fel de servicii, inclusiv de consiliere şi monitorizare minori cu probleme, deficitul e de 2 la sută.
Ce or fi făcut în decembrie toţi aceşti psihologi şi specialişti care ştiu că, pe perioada sărbătorilor, sindromul evadării e mai pregnant, că rezidenţii sunt în risc mai mare de episoade depresive, tot auzind în jurul lor de „sărbători petrecute în familie”?

Posturi „curate”, dosare penale și protecție informală

Într-un sistem administrativ controlat politic, nu posturile grele sunt râvnite. Nu se bat protejații de partid pe ture de noapte, pe supravegherea copiilor sau a persoanelor cu handicap. Se bat pe posturi de birou, pe funcții curate, fără uzură și fără risc.

În acest context se înscrie și cazul medicului Chirițescu, cercetat penal pentru fraude cu Casa de Asigurări de Sănătate și ulterior încadrat într-un centru pentru adulți. Ulterior, în cazul său a apărut și un al doilea dosar penal, pentru fapte de fals și fraudă. Potrivit comunicatelor Parchetului, acesta nu ar fi mers luni de zile la serviciu, dar ar fi încasat salarii. Sub ochii bl\nyi ale ;efilor de la DGASPC şi CJ…

Surse din administrație indică apropierea acestuia de familia secretarului general al CJ Neamț.

Cine decide și cine răspunde

DGASPC nu este o instituție autonomă. Este subordonată Consiliului Județean.

Președintele CJ Neamț, Daniel Harpa, este nu doar șeful administrației județene și președintele PSD Neamț, ci și reprezentantul tutorelui legal al copiilor instituționalizați. Prin lege, Consiliul Județean este tutorele, iar președintele CJ semnează în această calitate. Deci, tot prin lege, Harpa răspunde de viaţa, sănătatea, confortul acestor suflete nevinovate.

Secretarul general al UAT, Daniela Soroceanu, are atribuții legale de supervizare, control și avizare asupra activității DGASPC. Inclusiv face parte din comisii speciale, e şi preşedinte la una dintre ele.
Parcursul său public este unul politic:
candidat PNL la Senat în 2008,
consilier județean PNL în perioada 2008–2012,
ulterior trecută în zona PSD,
prefect al județului Neamț în guvernare PSD, numită la propunerea lui Ionel Arsene,
iar fiul său, Mihai Sebastian Soroceanu, a fost candidat pe lista PSD pentru Consiliul Județean Neamț în 2020, pe un loc neeligibil.

Postul de secretar general al judeţului este unul apolitic. Apolitic, doar în fișa postului că multe detalii arată cât de bine s-a lipit sigla cu trei trandafiri de sufletul familiei Soroceanu.

Final: reforma de Facebook și realitatea din centre

Periodic, responsabili din Consiliul Județean sau din mediul politic anunță, pe Facebook, pretinse „reforme” în sistemul de protecție socială. Ba schimbă numele unor funcţii, ba schimbă sistemul de achiziţii (aici e chiar interesant, vom reveni). Sunt exerciții de imagine, reglări de conturi interne și stabiliri de scheme economice ambalate în lozinci despre „binele rezidenților”.

În realitate, sistemul rămâne subdimensionat exact acolo unde contează. Copiii și adulții vulnerabili sunt supravegheați de prea puțini oameni, în timp ce birourile sunt pline.

Pentru mulți politicieni și pentru băieții lor deștepți, acest sistem de protecție nu este o responsabilitate morală. Este o vacă de muls.

Iar când vaca mai rage din când în când, prin dispariția unor copii, se mai dă un comunicat. Și se așteaptă.

Întrebarea rămâne: cât mai așteptăm până când următoarea dispariție nu se mai termină cu un copil găsit, ci cu o tragedie?
Şi, de fapt, nici nu mai e vorba de aşteptarea publicului sau de mesajele triumfaliste ale celor din mediul politico-administrativ ci, pur şi simplu, întrebarea vizează momentul în care va interveni minunea şi cei din Parchete şi Poliţie vor duce ancheta într-un astfel de caz de la cap la coadă (sau invers) şi întrebările vor merge şi dincolo de ce face o biată supraveghetoare…

Apropos: cu câteva zile înainte de sărbători, un infractor (aflat în stare de judecată în recidivă postexecutorie într-un nou dosar în care unul din capetele de acuzare era ULTRAJ la bunele moravuri) se filma într-un astfel de centru de copii. Îi filma şi pe copii care, la indicaţia lui, îl colindau. Totul sub pretextul că a adus nişte dulciuri cadou…
Pentru un ziarist, ca să intre să filmeze ceva într-un astfel de centru, trebuie un milion de aprobări. Şi de angajamente că nu va difuza imagini cu chipuri de copii. Pentru un infractor (deja condamnat şi a doua oară) nu au mai fost reguli.
Şefa acelui Centru este bine merci sau, în caz de vreo anchetă internă, va fi sancţionată, iar, tot vreo biată supraveghetoare, deşi amatorul de imagine intrase cu acceptul şefei de Centru…

E a doua seară de Crăciun. După un an de muncă, majoritatea nemţenilor petrec alături de familii. Şi cei care lucrează la DGAPC (la birouri), şi cei din CJ (şefii şi restul), şi cei din Poliţie sau Parchete.

Despre trei copii, fiecare de 14 ani, nu ştim nu că dacă petrec ci unde sunt şi dacă sunt în siguranţă.

Crăciun Fericit!

Daniel VINCA