Familii din Neamţ, ajutoare de urgenţă de la Guvern, la solicitarea Prefectului

Guvernul României a aprobat în ședința de joi solicitarea făcută de prefectul Vasile Panaite de alocare a unor ajutoare de urgență pentru 8 de familii din Piatra-Neamț din blocul afectat de incendiul din 27 iulie.

Astfel, pe baza anchetelor sociale s-a trimis către Ministerul Muncii și Justiţiei Sociale solicitarea de sprijin cu câte 5.000 lei a famiilor care au apartamentele la ultimul etaj al imobilului.

„Mi-am asumat încă de atunci că voi face tot ce îmi stă legal în putere să îi ajutăm pe acești oameni. După trimiterea dosarelor cu anchetele sociale am ținut legătura în permanență cu reprezentanții Guvernului și le-am solicitat să urgenteze alocarea acestor ajutoare. Mă bucur că au fost alocate sumele solicitate și mulțumesc Guvernului României pentru acest ajutor. Mă voi implica de fiecare dată pentru a-i sprijini pe oamenii aflați în situații dificile”, a declarat prefectul Vasile Panaite.

Tot în ședința de joi, Guvernul a alocat  unui număr de 20 familii din județul Neamț, aflate în situații de necesitate cauzate de fenomene hidrometeorologice periculoase (precipitații abundente, furtună, vânt puternic, grindină) produse în luna iulie 2017, în sumă totală de 52.500 lei.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns