Explozie urmată de incendiu la Oniceni! O persoană în spital


Un bărbat din satul Pustieta, comuna Oniceni a ajuns ieri la spital cu arsuri, după ce locuința sa a fost cuprinsă de flăcări, informează ISU Neamț. Totul a pornit de la scăpările de gaze combustibile, care au cauzat o explozie urmată de un incendiu.
La ora 13:52, Dispeceratul Integrat ISU-Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin SNUAU 112 despre producerea unei explozii urmată de incendiu la o locuință particulară din localitatea Pustieta comuna Oniceni. La locul evenimentului s-au deplasat 4 subofiţeri cu 1 autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Roman, punctul de lucru Poienari. În urma incendiului au ars 40 mp acoperiș cu asterială lemn şi învelitoare din tablă, tâmplăria din lemn, lenjerie, mobilierul din două camere, electrocasnice și actele de proprietate”, precizează responsabilul de relații publice al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț.
Proprietarul a suferit arsuri de gradul II la nivelul feței și membrelor superioare, fiind transportat la Centrul de Primire Urgențe Roman de către un echipaj al Ambulanței.

 

Alex SÎRBU

Lasă un răspuns