EXPLOZIE la Săbăoani! A aprins becul şi au bubuit gazele scăpate de butelie!

butelie explozie pompieri ziar vestea neamt

Luni, la ora 20:46, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost anunţat că s-a produs o explozie la o locuinţă din localitatea Săbăoani. La locul indicat s-au deplasat opt subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu o autospecială de stins incendii şi o ambulanţă SMURD. Paramedicii au acordat primul ajutor proprietarului, un bărbat în vârstă de 45 de ani, care suferise arsuri de gradele I, II şi III, pe aproximativ 35 % din suprafaţa corpului (la nivelul feţei, braţelor şi gleznelor), şi l-au transportat la spital. Pompierii militari au luat măsurile de pevenire a unei situaţii de urgenţă şi pentru folosirea locuinţei în condiţii de siguranţă: au izolat zona, au evacuat butelia şi au măsurat concentraţia de butan din bucătărie, cu ajutorul detectorului de gaze. În urma exploziei, s-au deteriorat unele bunuri din bucătărie, ferestrele şi uşa acesteia.

Evenimentul s-a produs, probabil, din cauza scăpărilor de gaze de la o butelie încărcată cu butan. Proprietarul a intrat în bucătărie, fără a simţi mirosul de gaz, şi a aprins becul.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.