O explozie a avut loc în această seară la Hidrocentrala Stejaru din Județul Neamț
„La ora 18:09 pompierii au fost înștiințați despre producerea unei explozii la Hidrocentrala Stejaru.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD TIM)”, anunță ISU Neamț.
Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că s-a produs o avarie la un întrerupător de 110 KV. În urma evenimentului, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Un bărbat de 40 de ani, conștient și cooperant, a fost preluat de echipajul SMURD TIM și transportat la UPU Piatra-Neamț.
Un echipaj a rămas la locul evenimentului pentru asigurarea zonei.
„Operatorul economic de distribuție a energiei electrice a fost înștiințat și lucrează pentru remedierea defecțiunilor cauzate de eveniment”, mai precizează pompierii.
D.V.