Exclusiv! Minunea de la miezul nopții: încă 5 TIR-uri la Lețcani, cu încă o fracție din Spitalul Modular!

E informația momentului și, ca de obicei, apare în premieră în Vestea.net: încă 5 TIR-uri trimise din Turcia au ajuns în urmă cu puțin timp la Transagropolis Lețcani, aclo unde de la începutul lunii mai trebuia instalat spitalul modular contractat cu bani de la CJ Iași și Neamț.
Cum furnizorii turci și beneficiarii lor anunțaseră nu demult că doar containerele vin pe transport rutier, aparatura urmând a fi trimisă (când?) pe transport naval, rezultă că în cele 5 TIR-uri ar fi tot containere.
Adică acum ar fi încă 5 containere care se adaugă celor 13 (sosite în seara de 27 mai, informație dată și atunci în premieră de Vestea.net). Ar rezulta un total de 18 containere sosite – după aproape două luni de întârziere deja! – din totalul de 100 de containere. Adică lipsesc și 82 de containere, și aparatura dar și alte echipamente conexe.

La finele lunii mai, după ce Vestea a dat tot în fapt de noapte informația sosirii acelui transport, a doua zi, președinții celor două CJ-uri implicate în afacere au pus de o ședință foto-video la fața locului. Rămâne de văzut dacă isprava va fi făcută și luni sau – că tot e sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel – scenariul cu cască de constructor și geacă reflectorizantă va fi pus în operă marți. Sau poate în altă zi… dar, oricum, fotografii, consilierii și jurnaliștii de serviciu trebuie să fie pe fază.

Fotografia de mai sus a fost realizată cu puțin înainte de miezul nopții dinspre duminică spre luni, pe drumul secundar care duce dinspre DN-ul dinspre Iași spre terenul Transagropolis.

Daniel VINCA
sursa foto – cititor Vestea.net

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns